Anchetă în SUA, după ce Poliţia a ucis doi adolescenţi de culoare (Video)

Anchetă în SUA, după ce Poliţia a ucis doi adolescenţi de culoare (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Autorităţile americane au deschis o anchetă după ce doi tineri afroamericani, în vârstă de 16 şi 18 ani, au fost ucişi, în Florida, de către poliţişti care au deschis focul asupra lor în timp ce se aflau într-o maşină.

O înregistrare video a faptelor din 13 noiembrie a fost publicată abia pe 17 noiembrie de către poliţia din comitatul Brevard, situat la aproximativ 70 de kilometri est de Orlando.

Potrivit unui purtător de cuvânt al autorităţilor, doi poliţişti urmăreau o maşină despre care credeau că era furată, relatează New York Times (NYT).

ADVERTISING

După ce au urmărit maşina timp de mai multe minute, ofiţerii au ieşit din maşina lor pentru a ”încerca să intre în contact” cu cei doi adolescenţi, potrivit şerifului Ivey.

Unul dintre ei i-a strigat în mai multe rânduri şoferului ”să oprească vehiculul”, potrivit înregistrării video.

Însă şoferul - identificat ca fiind Angelo Crooms - a accelerat direct către ofiţer, afirmă acesta din urmă.

Poliţistul a deschis atunci focul, considerându-se în legitimă apărare. El a tras cel puţin opt focuri de armă, potrivit înregistrării video.

ADVERTISING
Sheriff: Brevard deputy ‘forced to fire,’ fatally shooting 2 teens in car

Cei doi adolescenţi - Angelo Crooms, în vârstă de 16 ani, şi Sincere Pierce, în vârstă de 18 ani - care se aflau la bordul maşinii, au fost împuşcaţi.

Ei au fost internaţi, dar au murit amândoi din cauza rănilor la spital, potrivit NYT.

O a treia persoană, care se afla la bordul maşinii, nu a fost rănită.

Avocatul familiilor tinerilor, Benjamin Crump, spune că adolescenţii erau pur şi simplu ”îngroziţi” că erau urmăriţi de forţele de ordine şi că încercau să fugă de frică.

ADVERTISING

Avocatul subliniază, de asemenea, că poliţistul era ”în afara pericolului” atunci când a hotărât să se apropie de adolescenţi pentru a-i ”viza mai bine”.

”El a tras cu intenţia de a omorî” şi ”a continuat să tragă în timp ce maşina era oprită”.

Tatăl unuia dintre tineri vrea să depună plângere împotriva poliţiştilor implicaţi. ”Vrem dreptate”, a subliniat el.

Cynthia Green, mătuşa şi tutorele lui Sincere Pierce, declară într-un interviu televizat că a asistat la scena din acea dimineaţă.

Ea spune că maşina în care se aflau cei doi adolescenţi de culoare ucişi nu era furată. După ce a văzut maşina de poliţie urmărind maşina nepotului său, femeia a plecat şi ea în urmărire şi că a strigat degeaba ”Nu trageţi! Nu trageţi! Copilul meu e înăuntru!”.

”Copilul meu a plecat de acasă la 10:31. La 10:33 era mort. Acest bărbat a continuat să tragă”, a deplâns Cynthia Green evenimentul tragic.

O adunare şi un priveghi au fost organizate săptămâna trecută la Cocoa, un omagiu adus celor doi tineri, în cursul căruia sute de persoane au purtat pancarte cu mesajul "Black Lives Matter".

Citeşte şi:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇