Ambasada României în R. Moldova reacţionează la acuzaţiile Rusiei: O expresie de cinism la care nu vrem să fim părtași

Ambasada României în R. Moldova reacţionează la acuzaţiile Rusiei: O expresie de cinism la care nu vrem să fim părtași
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ambasada României în Republica Moldova a reacţionat luni la acuzaţiile Ambasadei Federaţiei Ruse referitoare la eroii români, afirmând că transformarea memoriei militarilor căzuţi la datorie în războaie în temă electorală este o expresie de cinism la care nu vrea să ia parte.

”Transformarea memoriei militarilor căzuţi la datorie în războaie în temă electorală este o expresie de cinism la care nu vrem să fim părtaşi. Nu dorim să ne lăsăm atraşi în polemici lansate provocator în spaţiul public în această perioadă electorală din Republica Moldova”, anunţă Ambasada României în Republica Moldova, care transmite că nu este surprinsă de reacţia Ambasadei Federaţiei Ruse în Republica Moldova.

ADVERTISING

Conform reprezentanţei diplomatice, România are o abordare europeană atât din punct de vedere ştiinţific în ceea ce priveşte studiul, înţelegerea şi predarea istoriei, cât şi din punctul de vedere al asumării şi condamnării publice a ororilor trecutului şi este apreciată la nivel european şi internaţional pentru demersurile numeroase şi concrete întreprinse în materie de asumare a trecutului, educaţie şi cercetare privind Holocaustul şi comemorarea victimelor Holocaustului, inclusiv pentru introducerea în legislaţia română a definiţiei de lucru a antisemitismului, convenita în cadrul Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA) în timpul preşedinţiei române a acestei organizaţii.

ADVERTISING
122541249_1476897542519698_4041015317087101764_o
Foto: Ambasada României în Republica Moldova

Ambasada Federaţiei Ruse în R. Moldova se declară „nedumerită de declaraţiile Ambasadei României în R. Moldova despre ceea ce reprezentanţa diplomatică rusă numeşte „soldaţii regimului Antonescu care au murit eroic la 14 iulie 1941 pentru eliberarea Basarabiei de ocupaţia sovietică”. Într-un comunicat, ambasada acuză oficialii români de „cinism” pentru că cer păstrarea „memoriei eterne a eroilor”, relatează Deschide.md.

ADVERTISING

În acelaşi comunicat, ambasada rusă îl numeşte pe generalul Ion Antonescu „criminal nazist” şi îl acuză că a ucis mii de persoane, printre care şi moldoveni.

”Descendenţii a zeci de mii ucişi şi torturaţi de agresorii Antonescu şi călăul său Alexianu, locuitori din Moldova - moldoveni, ruşi, evrei, găgăuzi şi bulgari - vor uita cu greu crimele ticăloşilor fascişti care şi-au justificat atrocităţile prin 'lupta pentru reunificare'. Apropo, execuţiile în masă ale ruşilor şi evreilor din Transnistria pot fi considerate de către administraţia română de ocupaţie o 'luptă pentru reunificare'? Sau, poate, 'lupta pentru reunificare' este participarea trupelor române de partea lui Hitler la bătălia de la Stalingrad? Şi ce zici de complicitatea complicilor nazişti ai lui Antonescu la înfometarea locuitorilor din Leningradul asediat?”, se mai menţionează în comunicat, conform Deschide.md.

122661902_1476897909186328_6280973616250775746_o-1
Foto: Ambasada României în Republica Moldova

Ambasada României în Republica Moldova a organizat în data de 23 octombrie 2020, la Cimitirul de Onoare al Eroilor Armatei Române situat în interiorul cimitirului localităţii Mana, raionul Orhei, activităţi dedicate sărbătoririi Zilei Armatei Române.

 Potrivit paginii de Facebook a Ambasadei României la Chişinău, ambasadorul României Daniel Ioniţă a precizat în discursul susţinut cu această ocazie că „generaţia bunicilor noştri a avut parte de război şi foamete, iar ostaşii români care au căzut pe aceste meleaguri au luptat pentru reîntregirea ţării, pentru dreptate şi libertate, pentru această palmă de pământ dintre Prut şi Nistru, care a aparţinut României ca urmare a actului măreţ de la 1 decembrie 1918 şi care a fost ruptă din trupul ţării ca urmare a odiosului Pact Ribbentrop-Molotov”.

122548658_1476899839186135_9001249068551169706_o
Foto: Ambasada României în Republica Moldova

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇