Acuzații extreme: Trump vorbește despre „trădare” și „pedeapsa cu moartea” pentru democrați

Acuzații extreme: Trump vorbește despre „trădare” și „pedeapsa cu moartea” pentru democrați
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele american Donald Trump îi cataloghează drept ”trădători” pe şase aleşi democraţi – care cer în mod public militarilor şi agenţilor de informaţii americani să nu se supună ”ordinelor ilegale” ale Guvernului său – şi-i ameninţă cu ”pedeapsa cu moartea”.

”Acest lucru este cu adevărat rău şi periculos pentru ţara noastră”, scrie Trump, pe reţeaua sa de socializare Truth Social.

El comentează astfel un articol de presă consacrat acestui apel lansat de către şase aleşi democraţi în Camera Reprezentanţilor şi Senat şi care au servit în armată sau în serviciile de informaţii, relatează AFP.

”COMPORTAMENT RĂZVRĂTIT DE LA TRĂDĂTORI!!! ÎNCHIDEŢI-I???”, adaugă Donald Trump.

Preşedintele republican scrie că aceste comportamente ”sunt pasibile de pedeapsa cu MOARTEA!”.

Într-o înregistrare video, cei şase democraţi consideră că ”această administraţie îi opune pe militarii noştri în uniformă şi pe profesioniştii noştri din informaţii cetăţenilor americani”.

”Puteţi refuza ordinele ilegale”

”Azi, ameninţările împotriva Constituţiei noastre nu vin doar din străinătate, ci şi de aici, de acasă”, denunţă aceşti aleşi.

Între ei se află senatorul Mark Kelly, un fost membru al Marinei americane (US Navy) şi astronaut NASA, şi senatoarea Elissa Slotkin, care a lucrat pentru Agenţia Centrală americană de Informaţii (CIA) în Irak.

”Puteţi refuza ordinele ilegale”, îndeamnă ei.

Aleşii democraţi nu precizează în această înregistrare video la ce ordine se referă.

Însă Donald Trump şi aliatul său fidel de la Pentagon, secretarul Apărării Pete Hegseth, sunt criticaţi cu privire la modul în care se folosesc de forţele armate atât în Statele Unite, cât şi în străinătate.

Trump a ordonat desfăşurarea Gărzii Naţionale în mai multe oraşe democrate, inclusiv la Los Angeles şi Washington, în ciuda opoziţiei autorităţilor locale.

Statele Unite au desfăşurat în ultimele săptămâni aproximativ 20 de atacuri, soldate cu 83 de morţi, în Caraibe şi la Oceanul Pacific, împotriva unor ambarcaţiuni pe care le acuză - fără să prezinte vreo probă - de transport de droguri.

"Absolut infam"

Partidul Democrat denunţă joi drept ”infam” faptul că Donald Trump îi ameninţă pe unii dintre aleşii săi cu pedeapsa cu moartea.

”Trump tocmai a cerut moartea aleşilor democraţi. Absolut infam”, denunţă pe contul său oficial Partidul Democrat.

Liderii democraţi în Camera Reprezentanţilor denunţă, la rândul lor, într-un comunicat, ”retorica violentă şi dezlănţuită” a preşedintelui republican.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇