Accident pe A1: O femeie a murit și alta a fost rănită

Accident pe A1: O femeie a murit și alta a fost rănită
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O femeie de 32 de ani a decedat, iar alta de 46 de ani a fost transportată la spital, duminică, în urma unui accident rutier care s-a produs pe autostrada A1, pe raza localităţii Orţişoara.

Traficul a fost blocat pe sensul de mers spre Arad, a informat ISU Timiş.

"În urma apelului primit pe 112, am fost anunţaţi despre producerea unui accident rutier pe autostrada A1, în dreptul localităţii Orţişoara, între două autoturisme, o persoană fiind încarcerată.

La sosirea la locul intervenţiei, după efectuarea recunoaşterii, s-a constatat că în accident au fost implicate trei persoane, iar accidentul s-a produs între două autoturisme.

ADVERTISING

O persoană de sex feminin era încarcerată şi decedată, prezentând leziuni incompatibile cu viaţa. S-a procedat la extragerea victimei din autoturism. Dintre celelalte două persoane, în viaţă, una are nevoie de îngrijiri medicale. Elicopterul SMURD este prezent la faţa locului", a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea.

La locul intervenţiei s-au deplasat echipaje ISU de la Pişchia şi Detaşamentul 1 de Pompieri Timişoara, o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială APIC de primă intervenţie, o ambulanţă SMURD tip B, o ambulanţă SAJ Timiş cu medic şi elicopterul SMURD. 

ADVERTISING

Citește și: Un microbuz plin cu pasageri a intrat într-un TIR, pe A1: O persoană a murit și 16 au fost rănite


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇