Accident în Neamț. O femeie a rămas încarcerată, iar un copil a ajuns la spital

Accident în Neamț. O femeie a rămas încarcerată, iar un copil a ajuns la spital

O femeie de 31 de ani a rămas încarcerată, iar alte trei persoane, printre care un copil de şapte ani, au fost rănite, sâmbătă dimineaţă, într-un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.

„La ora 08:35 pompierii au fost înştiinţaţi despre producerea unui accident rutier în localitatea Căciuleşti din comuna Girov. La locul solicitării s-au deplasat patru echipaje de pompieri cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere şi două ambulanţe SMURD (TIM şi EPA) din cadrul Detaşamentului Piatra Neamţ şi un echipaj cu ambulanţă de la SAJ”, anunţă ISU Neamţ.

ADVERTISING

În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau patru persoane.

„În urma impactului o persoană a rămas încarcerată (conducător auto). Cu ajutorul echipamentelor specifice pompierii au acţionat pentru descarcerarea victimei pe care au predat-o echipajului SMURD TIM. Victima, o femeie în vârstă de 31 de ani a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului după care a fost transportată la UPU Piatra Neamţ”, se arată în comunicatul pompierilor.

Celălalt şofer, un bărbat de 46 de ani, a primit îngrijiri medicale la faţa loculului, dar a refuzat transportul la spital. Alte două persoane, o femeie de 41 ani şi un minor de 7 ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale, acestea fiind preluate de echipajele SMURD şi SAJ şi transportate la UPU Piatra Neamţ.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇