Accident grav în Vâlcea: Un șofer a murit după ce a intrat în plin într-un autobuz cu 51 de copii. A fost activat planul roșu de intervenție

Accident grav în Vâlcea: Un șofer a murit după ce a intrat în plin într-un autobuz cu 51 de copii. A fost activat planul roșu de intervenție
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un accident grav s-a petrecut, sâmbătă dimineață, în județul Vâlcea. Șoferul unui autoturism a intrat frontal într-un autobuz plin cu elevi, care mergeau într-o excursie, și a murit pe loc. Patru copii și șoferul autobuzului au fost transportați la spital, cu răni ușoare și atacuri de panică. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, iar traficul în zonă a fost blocat timp de aproximativ două ore.

Accidentul s-a petrecut pe DN 67, pe raza comunei Tomșani, informează Gazeta Vâlceană.

Mașina condusă de un tânăr de 22 de ani a intrat frontal într-un autobuz în care se aflau 51 de copii și 5 adulți, care se duceau într-o excursie pe Valea Prahovei.

ADVERTISING

Șoferul autoturismului care a provocat accidentul a murit pe loc, potrivit Digi 24.

„Echipajele operative sosite la fața locului au constatat că în evenimentul rutier au fost implicate un autoturism (o persoană încarcerată) și un autocar (51 de minori și cinci adulți).

Persoana încarcerată a fost extrasă cu celeritate de pompieri, dar din nefericire, a fost declarată decedată”, a informat ISU Vâlcea.

Patru elevi și șoferul autobuzului au fost transportați la spital, cu răni ușoare sau atacuri de panică, transmite Agerpres.

ADVERTISING

La fața locului s-au deplasat de urgență forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, Punctului de Lucru Horezu și Stației Grădiștea, cu două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru transport personal și victime multiple și două ambulanțe SMURD, precum și mai multe echipaje SAJ.

Autoritățile au activat Planul Roșu de intervenție, dar acesta a fost dezactivat după sosirea primelor echipaje și evaluarea medicală a pasagerilor.

ADVERTISING

Elevii învață în clasa a cincea a Școlii Generale din Horezu.

Centrul Infotrafic a transmis că traficul rutier a fost blocat în zona accidentului, autovehiculele fiind redirecționate pe o rută ocolitoare, dar a fost reluat după două ore în condiții normale.

Autoritățile investighează cauzele şi împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇