77% dintre deținuții din România sunt vaccinați

77% dintre deținuții din România sunt vaccinați
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Peste 21.800 de deţinuţi din penitenciarele româneşti s-au vaccinat de la debutul campaniei, reprezentând 77% din totalul deținuților, informează Ministerul Justiției. De asemenea, 95 de deţinuţi sunt infectaţi cu coronavirus în acest moment, numărul fiind în scădere faţă de a doua parte a anului trecut, când s-au înregistrat şi 450 de cazuri simultan.

De la începutul campaniei de vaccinare la nivel naţional, 21.817 de deținuți au fost vaccinați antiCovid, dintre care 4.055 au fost puși în libertate. În acest moment, 17.763 de persoane deţinute sunt vaccinate cu schemă completă, ceea ce reprezintă 77,30% din totalul de 22.993 de persoane aflate în detenţie. 

ADVERTISING

Procentul este net superior vaccinării populației generale din România. La data de 6 ianuarie, 41,27% din populația eligibilă din România a primit cel puțin o doza de vaccin, în timp ce doar 40,37% din populație este complet imunizată.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇