Un bărbat de 29 de ani a fost arestat preventiv, iar un altul de 22 de ani este cercetat sub control judiciar, după ce procurorii DIICOT Teleorman au descoperit o cantitate impresionantă de canabis ascunsă în canapele, expediate din Spania spre România.
Potrivit anchetatorilor DIICOT, drogurile – aproximativ 53 de kilograme de canabis – au fost ascunse în interiorul unor canapele și trimise printr-o firmă de transport internațional.
Transportul a fost organizat de inculpatul aflat în Spania, care ulterior s-a întors în țară pentru a superviza primirea coletelor.
Bărbatul a fost prins în flagrant pe 16 iulie în București, în timp ce, împreună cu cel de-al doilea suspect, ridica pachetele cu canabis, pregătite pentru distribuție.
Tribunalul Teleorman a dispus joi arestarea preventivă a principalului suspect pentru 30 de zile.
Ancheta a fost realizată de procurorii DIICOT în colaborare cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Teleorman și cu sprijinul Brigăzii din București.