Președintele Nicușor Dan susţine că statul român trebuie să își afirme forța în fața celor care recurg la violență împotriva femeilor și să acționeze ferm în fața consumului de droguri, mai ales în rândul tinerilor.
În discursul susținut cu ocazia împlinirii a 163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne, șeful statului a subliniat importanța restabilirii încrederii cetățenilor în instituțiile statului.
„Trebuie să îmbunătățim interacțiunea cu cetățenii și să câștigăm, prin actele noastre zilnice, încrederea lor”, a spus președintele.
Apel la acțiune în cazurile de violență domestică
Nicușor Dan a atras atenția asupra numărului crescut de femei ucise de parteneri sau foști parteneri și a făcut un apel clar către autorități:
"Un subiect foarte, foarte important, condiţia femeii în societatea noastră, violenţa domestică şi, mai grav, toate cazurile de ucidere care au decurs de aici, pe care le-am văzut în ultima perioadă.
Noi trebuie să ajungem şi, când spun noi, spun Ministerul Afacerilor Interne, spun Parchete, spun instanţele de judecată, noi trebuie să ajungem să transmitem societăţii că statul român este un stat puternic şi să transmitem acelor foşti parteneri care doar se gândesc că ar putea să-şi ameninţe fosta parteneră că statul român va veni repede împotriva lor, dacă vor îndrăzni să facă asta”.
Lupta împotriva drogurilor, o altă prioritate
Președintele a vorbit și despre consumul de droguri în rândul tinerilor, pe care l-a numit o „problemă gravă, globală”.
În acest sens, el a cerut autorităților – de la MAI până la instanțele de judecată – să transmită un semnal de forță și consecvență: „Bineînţeles că este un fenomen global, bineînţeles că nimeni, niciodată, în perioada contemporană nu a eradicat complet fenomenul ăsta, însă statul român trebuie să transmită un mesaj de forţă împotriva acestui fenomen.”
Respect pentru munca dificilă din structurile MAI
În încheiere, Nicușor Dan a transmis aprecierea sa angajaților MAI pentru activitatea lor, pe care a descris-o drept una „dificilă și adesea periculoasă”, cu impact inclusiv asupra vieții de familie.
„Vă mulțumesc și vă respect pentru ceea ce faceți”, a transmis președintele.