Poate că ai auzit de tehnica Pomodoro. Iar dacă nu ai auzit, ți-o prezentăm noi. Îți va fi utilă nu doar în sensiune, dacă ești student, ci pe tot parcursul vieții, când ai de studiat sau de lucrat mult și organizat, eventual contracronometru.
Pentru că tocmai cu asta te ajută această metodă: să înveți sau să lucrezi organizat și eficient, să nu te lași pradă procastinării.
Tehnica Pomodoro (roșie, în italiană) este o metodă time management creată de Francesco Cirillo în anii 80′. Pentru a te apuca de această metodă nu ai nevoie decât de un timer (o aplicație pe telefon își va face treaba).
Tehnica Pomodoro se bazează pe împărțirea timpului de lucru și a pauzelor în unități scurte și regulate de timp.
Îți poți stabili singur intervalele de timp pentru studiu și pauză sau poți merge pe modelul tradițional, cel mai potrivit pentru începători: 25 minute muncă, 5 minute pauză. După ce completezi acest ciclu de 4 ori, ia o pauză de 15 minute și reia de la început: 20 – 5 – 20 – 5 – 20 – 5 – 20 – 5 + 15.
Beneficiile acestei metode sunt diminuarea anxietăţii, îmbunătăţirea concentrării prin eliminarea întreruperilor (externe sau interne), creşterea motivaţiei şi determinării în atingerea scopului, estimarea corectă a timpului necesar unei activităţi.
De menționat e că un pomodoro este indivizibil. Asta înseamnă că dacă ai lucrat 20 de minute din 25, nu îl notezi ca şi îndeplinit. Practic, nu ai terminat ciclul și nu poți bifa în consecință. Nu contează că ai fost întrerupt de mama, tata, colegul. Pur şi simplu nu îl iei în sonsiderare.
După ce ai terminat un pomodoro (au trecut cele 25 de minute) e obligatoriu să iei pauza. Nu e permis să te gândeşti că mai lucrezi „doar câteva minute” la acea activitate chiar dacă acele câteva minute ar însemna îndeplinirea taskului.
Apoi, pauza este pauză. Nu te gândeşti în acest interval de timp la nimic legat de activitatea pe care ai întrerupt-o pentru că te-a anunțat timerul. Te întinzi pe canapea, bei apă, stai pe Facebook, uzi florile, strângi rufele, faci câteva întinderi, te joci cu animalul de companie, nu contează. Important e să nu depui efort intelectual. Ai nevoie de energie pentru a fi atent şi pregătit pentru următorul pomodoro.
După ce ai terminat activitatea (sarcina de serviciu sau capitolele pe care ți-ai propus să le studiezi în ziua respectivă), trebuie să o tai de pe foaie (da, e bine să notezi pe foaie ce vei studia/lucra în ziua respectivă). Dacă termini înainte ca timerul să te anunțe, folosește timpul rămas pentru a revizui, pentru a te uita din nou peste ceea ce ai făcut. Se aplică regula un pomodoro început trebuie terminat.
Studiile spun că atât durează concentrarea
Totuși, de ce un pomodoro durează 30 de minute? Este dovedit științific faptul că activitatea mentală între 20 şi 45 minute, urmată de o pauză scurtă (10 - 15 minute) ne maximizează atenţia şi concentrarea. Nu întâmplător atât durează și cursurile la liceu/facultate. Astfel, pomodoro-ul ideal se încadrează între 20 şi 35 minute, 40 minute maxim. Cei mai mulți spun însă că cel mai eficient pomodoro este cel care durează 30 minute.
Pe parcurs, pentru că fiecare om e diferit, îți poți seta singur durata unui ciclu de învățat.
Sfat: N-ar fi rău ca o parte din primul pomodoro și una din ultimul de pe ziua respectivă să fie rezervate recapitulării, pentru o fixare temeinică a informațiilor.
Se spune că pentru a te adapta la această tehnică ai nevoie de minimum 7 zile de aplicare constantă.
Încă ceva: adesea, ne apucăm de învățat sau de sarcina care ne stă pe cap prea târziu, iar anxietatea e mare și în creștere. Nu ai voie să pici în această stare. Atenţia ta trebuie să fie în prezent. Roşie cu roşie. Câte un pas, pe rând. Vei vedea că următorul pomodoro va fi mai bun, mai eficient!