Unde și cum s-ar deschide școlile dacă situația cauzată de COVID ar rămâne ca acum (Infografic)

Unde și cum s-ar deschide școlile dacă situația cauzată de COVID ar rămâne ca acum (Infografic)

Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi că din semestrul al doilea majoritatea școlilor se vor deschide, revenindu-se la sistemul în care decizia e luată în funcție de rata de infectare din fiecare localitate.

Astfel, copiii de grădiniță și cei din clasele 1-4 merg la cursuri inclusiv în scenariul roșu. Mai exact, ei vor sta acasa doar dacă localitatea e carantinată, cu rata de infectare de peste 6 cazuri/1.000 de locuitori.

În plus, vor continua să meargă la școală în scenariul galben și elevii din ani terminali, adică din clasele a 8-a și a 12-a.

ADVERTISING

Președintele a subliniat că o nouă ședință va avea loc pe 2 februarie, pentru a vedea cum a evoluat epidemia. Însă dacă situația rămâne ca cea din prezent, se merge înainte pe acest scenariu.

Vezi aici explicațiile oferite de Klaus Iohannis cu privire la deschiderea școlilor din 8 februarie!

Doar 15 județe sunt în scenariul verde

Așadar, să vedem cum arată situația provocată de COVID în România la acest moment.

Potrivit bilanțului emis joi, în București rata de infectare e de 3,62 cazuri la 1.000 de locuitori. Mai sunt în scenariul roșu Clujul (3,8), Iașiul (4,45) și Timișul (4,16).

ADVERTISING

În scenariul galben sunt 22 județe: Alba (1,94), Arad (1,5), Argeș (1,51), Bacău (1,59), Bihor (2,11), Brăila (1,91), Brașov (2,65), Caraș Severin (2,15), Constanța (2,87), Dâmbovița (1,78), Dolj (1,71), Galați (2,46), Giurgiu (1,64), Hunedoara (1,63), Ialomița (1,66), Maramureș (2,48), Sălaj (1,74), Suceava (1,63), Teleorman (1,8), Tulcea (1,52), Vâlcea (1,6) și Vaslui (1,75).

Restul de 15 județe sunt în scenariul verde.

incidenta-covid
Foto: Grupul de comunicare strategică

Evident, acestea sunt ratele de incidență pe județe, ceea ce înseamnă că la nivel de localități lucrurile pot sta diferit.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇