În perioada 21-26 august 2022 se va desfășura Tabăra de familie organizată de Societatea Părinților Informați la Resort David 4*, Rucăr.
Poți petrece 6 zile de relaxare într-o locație de lux, cu o arhitectură deosebită, unde eleganța și rafinamentul fac parte din peisaj. Pensiunea Resort David din Rucăr este locul unde te relaxezi și te bucuri de aer proaspăt, profitând de natură și de confort în același timp.
Anul acesta tema sub care vom desfășura activitățile este „Copilul – parte din noi; Noi – parte din natură”. În acest context, atât copiii, cât și părinții se vor bucura de ateliere separate, dar și împreună.
Activități organizate pentru părinți
- Ateliere de dezvoltare personală zilnice de câte 2 ore cu psihologul în care vom lucra individual și în echipă, astfel încât să coborâm barierele de comunicare și să ne conectăm profund cu copiii noștri;
- Ateliere creative în care ne vom lăsa imaginația să ne poarte acolo unde ne dorim;
- Întâlniri cu invitați speciali care îți vor răspunde la întrebările legate de motivație, școală și alte nelămuriri pe care le ai pe teme similare;
- Seri relaxante petrecute împreună cu ceilalți părinți – degustare de vin, jocuri de societate, și alte activități ce te vor face să uiți de rutina de zi cu zi.
Activități organizate pentru copii
- Ateliere de teatru unde vor explora până și cele mai ascunse locuri creative din imaginația lor;
- Jocuri în aer liber unde vor învăța să socializeze cu alți copii;
- Activități de dezvoltare personală, prin jocuri adresate gândirii concrete și intuitive.
- Activități comune copii-părinți
Ateliere de conectare părinte-copil prin intermediul jocului
- Excursie montană pentru explorarea împrejurărilor;
- Seri cu tematică petrecute împreună;
- Foc de tabără;
- Piesă de teatru pusă în scenă de copii, parada tricourilor și petreceri.
Vă așteptăm cu drag să luați parte la acestă tabără eveniment. Pentru înscrieri vă rugăm să accesați - https://societateaparintilor.ro/eveniment/tabara-editia-2/