Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a publicat duminică, pe Facebook, rezultatul analizei tezei sale de doctorat.
Președintele USR Cătălin Drulă a cerut un verdict, după un an de zile de când teza de doctorat a lui Sorin Cîmpeanu este analizată pentru plagiat. Însă ministrul Educației susține că a decis să posteze rezultatul analizei propriei teze de doctorat, primit în urmă cu aproape un an, ca urmare a solicitării verbale pe care a primit-o joi, în timpul unei conferințe de presa.
Sorin Cîmpeanu spune că, în anul 1992, când a inițiat cercetările doctorale pe o temă care a devenit esențială în prezent, dar care era de pionierat la vremea respectivă – impactul asupra mediului înconjurator al unor activități antropice și identificarea unor soluții care să corespundă economiei circulare – nu anticipa cât interes vor suscita rezultatele acestor cercetări pentru unele persoane.
„În urma unei analize realizate de către specialiști în domeniu, dublată de verificarea prin intermediul celor mai utilizate softuri de detectare a similititudinilor (sistemantiplagiat și Turnitin), a reieșit că: <teza de doctorat respectă normele eticii universitare și deontologiei cercetarii și, în același timp, lucrarea are valoare științifică și practică, fiind de actualitate și în prezent, constituind o lucrare de referință în domeniul agriculturii ecologice, a lucrărilor de îmbunătățiri funciare și, nu în ultimul rând, al protecției factorilor de mediu….>”, arată ministrul pe Facebook.
Acesta susține că din raport reiese ca „nu au fost constatate niciun fel de abateri de la normele de etică privind forma și conținutul tezei de doctorat”.
„Coeficientul de similititudine c1, care reprezintă ponderea procentuală din document și conține grupări de 5 cuvinte sau mai lungi, găsite în resursele internet, este de 0,87% față de pragul admis de 50% stabilit de acest soft ca indicând suspiciuni de plagiat. Coeficientul de similititudine c2, care reprezintă ponderea procentuală din document din perspectiva frazelor de 25% sau mai lungi, găsite în resursele internet, este de 0.00%….
Concluzia comisiei este că 'teza de doctorat este, în mod evident, rezultatul cercetărilor originale efectuate de către autorul acesteia în teren, într-o manieră continuă, vreme de 8 ani. În consecință, apreciem că nu este oportună și nici motivată, în fapt și în drept, o decizie de transmitere a tezei de doctorat analizate, în vederea altor verificări' ”, se mai arată pe pagina de Facebook a lui Sorin Cîmpeanu.
Recent, președintele USR, Cătălin Drulă, a spus că s-a împlinit un an de când ministrul Sorin Cîmpeanu a cerut Universității de Științe Agronomice să-i analizeze teza, după care să o trimită la CNATDCU, consiliul cu rol central în analiza plagiatelor.
„Nu se știe dacă, în anul scurs, i-a verificat cineva teza ministrului Educației, pentru că atât Universitatea, pe care Sorin Cîmpeanu a condus-o ani buni în calitate de rector, cât și Ministerul Educației refuză să ofere informații.
Se știe însă, cu certitudine, că ministrul Cîmpeanu a folosit din plin proiectele noilor legi ale Educației pentru a oferi protecție plagiatorilor. De la desființarea CNATDCU la prescrierea în termen de 3 ani a numeroase abateri de la etica universitară, plus, ca bonus, simplificarea procesului prin care se poate renunța la titlul de doctor, Sorin Cîmpeanu a făcut totul pentru a încuraja furtul în învățământul superior”, a spus Drulă, pe Facebook.
Liderul USR a acuzat și că „România Educată” e pe cale să devină „România furtului intelectual”, iar plagiatorii „pot dormi liniștiți”.