În timp ce unii ridică în slăvi şcoala din Franta, vorbind despre calitatea sa excepţională, alţii spun că sistemul este rigid, anacronic şi descurajează individualitatea – de unde toţi elevii francezi par să aibă acelaşi scris de mână.
Haideţi să vedem cum se face astăzi şcoală în Franţa.
O privire de ansamblu
Începând cu anul şcolar 2019 / 2020, în Franţa toți copiii sunt școlarizați obligatoriu de la vârsta de 3 ani (cel mai mic prag din Uniunea Europeană). Anterior, vârsta minimă era de 6 ani. Potrivit preşedintelui Emmanuel Macron, se urmăreşte prin această schimbare reducerea inegalității în educație. Pentru copiii între 3 şi 6 ani vorbim de grădiniţă (École Maternelle).
La vârsta de şase ani, copiii din Franţa intră la clasa pregătitoare (Cours Préparatoire), un an, după care încep şcoala primară/elementară (École primaire/École élémentaire), până la 11 ani. Urmează şcoala generală (Collège), iar clasele 6-9 sunt numerotate descrescător: sixième, cinquième, quatrième, respectiv troisième. În Collège, elevii se pregatesc pentru suţinerea examinării naţionale cunoscute ca Brevet, după care decid dacă merg mai departe la un liceul tradiţional, la unul tehnic sau la o şcoală profesională. Sau pot renunţa la şcolarizare, dar în acest caz, începând cu anul şcolar 2020 / 2021, cei cu vârste între 16 şi 18 ani trebuie să se angajeze sau să fie implicaţi într-un program de internship sau de voluntariat.
Studiile liceale se încheie cu examenul de bacalaureat (Baccalauréat), care poate fi unul dintre cele trei tipuri: general, tehnologic şi profesional.
În ţara în care s-a născut bacalaureatul, a fost iniţiată în 2019 o reformă al cărei scop principal a fost acela de a le da elevilor mai multă flexibilitate şi libertate de alegere. Înainte, pentru bacalaureatul general, liceenii puteau alege una dintre cele trei aşa-numitele serii: literară, ştiinţifică și economică şi socială, fiind dificil să-şi schimbe apoi opţiunea. Noul bac general include un trunchi de materii obligatorii de bază ca franceză, istorie-geografie, două limbi străine, educaţie fizică şi o materie din domeniul ştiinţei şi tehnologiei. În al doilea an de liceu, elevii pot alege dintr-o listă cuprinzătoare trei subiecte pe care să le studieze în plus, iar în al treilea şi ultimul an de liceu vor continua cu două dintre aceste subiecte suplimentare.
Din nota de la bacalaureat o pondere de 60 la sută o au cele cinci examene finale: franceză (proba scrisă şi proba orală, susţinute la finalul celului de-al doilea an de liceu), filosofie şi cele două materii alese în ultimul an, iar 40 la sută reprezintă evaluarea continuă.
Ca fapt divers, filosofia este materie de bacalaureat în Franţa încă de când examenul a fost lansat de Napoleon Bonaparte în 1809; pe atunci examenul era susţinut oral, în latină, şi a fost promovat doar de 31 de candidaţi, toţi bărbaţi; sub preşedintele Macron, ponderea filosofiei în cadrul notei finale s-a redus.
***
O trăsătură extraordinară a educaţiei franceze este autoritatea profesorilor. Francezul nu priveşte copilăria ca o vârstă a inocenţei, ci o vede ca pe o vârstă a ignoranţei. Copiii trebuie să fie îndreptaţi şi corectaţi – Jean-Benoit Nadeau în “Sixty Million Frenchmen Can’t Be Wrong”.
Educaţia oferită de sistemul de învăţământ din Franţa este una cuprinzătoare şi se consideră în general că standardele sunt unele ridicate. Dascălul deţine autoritatea absolută, sistemul de notare este unul strict şi elevilor li se cere să înveţe pe de rost. Studiul are prioritate, iar distracţia are prea puţin de-a face cu actul educaţional.
Majoritatea şcolilor din Franţa sunt şcoli de stat, iar cele mai multe dintre şcolile private sunt conduse de biserica catolică. O caracteristică importantă a şcolilor publice este laicismul, fiind interzise simbolurile religioase foarte vizibile, în timp ce sărbătorile religioase nu sunt marcate în vreun fel şi nici măcar discutate în mod special la şcoală, scrie Alysa Salzberg, o americancă care predă engleza şi franceza în Paris de mai bine de zece ani.
Nici şcolile catolice nu sunt deosebit de religioase.
Nu există şcoli de stat cu adevărat „bune” sau „proaste”, mai spune Salzberg: „Ca urmare a modului strict în care şcoala este privită, a programei naţionale menţinute riguros şi a faptului că în primii ani ai carierei lor profesorilor li se cere de obicei să predea în alte regiuni franceze decât cele natale, şcolile franceze sunt destul de uniforme când vine vorba de calitate”. Salzberg ţine să precizeze că vorbeşte din propria experienţă şi că pot exista şi excepţii.
Echivalentul notei 10 de la noi este nota 20 în şcolile din Franţa, iar nota maximă nu este uşor de obţinut.
În şcolile de stat elevii nu poartă uniforme şi în general nu sunt lăsaţi să vină la şcoală cu „pacheţel”, ci mănâncă la cantina şcolii sau pot merge acasă pentru a lua prânzul.
Activităţile extracuriculare nu sunt de obicei legate de şcoală în Franţa.
În 2018, parlamentarii francezi au interzis folosirea telefoanelor mobile în școlile primare și gimnaziale.
Unul dintre cele mai înalte medii academice din lume
Instituţiile de învăţământ superior din Franţa sunt de trei feluri: universităţi, şcoli specializate (care îi pregătesc pe elevi pentru cariere în domenii precum arte, arhitectură sau turism) şi prestigioasele Les Grandes Écoles.
Sistemul universitar din Franţa poate fi unul elitist, însă chiar şi instituţiile cu taxă sunt de obicei accesibile mai degrabă pe bază de merite academice, decât în funcţie de posibilităţi financiare, după cum notează aceeaşi Alysa Salzberg.
În cadrul ediţiei din 2021 a clasamentului Shanghai Ranking, care compară 1.000 de instituţii de învăţământ superior din întreaga lume după criterii ca premiile Nobel obţinute sau numărul de articole publicate în jurnalul “Nature and Science”, Franţa s-a clasat pe locul al treilea după numărul instituţiilor din top 50 (după Statele Unite şi Marea Britanie).
Totuşi, sistemul universitar din Franţa este descris uneori ca fiind “arhaic”, universităţilor din Franţa reproşându-li-se faptul că nu sunt ancorate la piaţa locurilor de muncă şi că nu îi pregătesc în mod adecvat pe studenţi pentru viaţa reală, arată Shannon Coble într-un articol publicat pe site-ul organizaţiei nonprofit The Borgen Project.
În schimb, instituţiile cunoscute ca Les Grandes Écoles oferă o educaţie specializată, strâns legată de cerinţele pieţei, la standarde foarte înalte, fiind considerate adevărate fabrici de elite.
Dar şi unul dintre cele mai inegale sisteme de educaţie
Franţa este însă și una dintre ţările cu cele mai inegale sisteme de educaţie din OECD, rezultatele elevilor săi fiind influenţate în mare măsură de mediul economic şi social din care aceştia vin, arată un sondaj PISA (Programul pentru evaluarea internațională a elevilor) din 2019, aceasta fiind de fapt o veche problemă a francezilor.
Dacă rezultatele elevilor francezi la testele PISA au fost puţin peste media OECD, diferenţa de puncte între elevii din medii privilegiate şi cei din medii dezavantajate a fost pentru Franţa de 107 puncte faţă de 88 de puncte cât este media OECD.
Potrivit OECD, una dintre principalele cauze ale acestei situaţii este lipsa diversităţii sociale din şcoli. Reducerea inegalităţii din educaţie este una dintre priorităţile lui Macron, printre măsurile luate în acest scop numărându-se, pe lângă coborârea pragului pentru şcolarizare, investiţii în şcolile primare, reducerea numărului de elevi din sălile de clasă şi creşterea numărului de cadre didactice.