Regatul Unit va continua să primească studenți străini și după Brexit. Care sunt noile reguli

Regatul Unit va continua să primească studenți străini și după Brexit. Care sunt noile reguli
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Încheierea la 31 decembrie 2020 a perioadei de tranziţie după retragerea oficială a Regatului Unit din Uniunea Europeană nu va afecta semnificativ sistemul de învăţământ pentru elevii şi studenţii străini, ţara continuând să primească studenţi talentaţi şi cu mare potenţial în universităţile sale şi alte forme de învăţământ superior, colegii pentru educaţie continuă şi limba engleză, precum şi instituţii de învăţământ independente.

Nu există o limită maximă a numărului de studenţi străini care pot merge în Regatul Unit la studii.

Care sunt condițiile pentru a deveni student în Marea Britanie în 2021

Pentru a obţine o viză de studii, solicitanţi vor trebui să demonstreze că li s-a oferit un loc la un curs desfăşurat de o instituţie de învăţământ acreditată, lucru ce se poate demonstra cu ajutorul unei confirmări de primire la studii, care este un atestat în format electronic ce conţine detalii despre cursul respectiv.

ADVERTISING

Lista instituţiilor de învăţământ acreditate de Ministerul de Interne britanic este publicată la adresa https://www.gov.uk/government/publications/register-of-licensed-sponsors-students.

Cea de-a doua condiţie este stăpânirea limbii engleză la nivelul mediu B2 (aşa cum este definit în cadrul comun european de referinţă pentru limbi străine) atunci când studiile se află la nivel de diplomă de licenţă (RQF 6) sau mai înalt.

Studenţii care merg la studii sub nivel de diplomă de licenţă trebuie să demonstreze stăpânirea limbii engleze la nivelul B1.

Traseul vizei de studii necesită o dovadă a existenţei unor mijloace financiare ca parte a procedurii de solicitare.

Totuşi, România şi multe alte ţări nu se află de obicei sub incidenţa necesităţii de a dovedi existenţa de mijloace financiare cu excepţia unor situaţii deosebite.

În asemenea situaţii, solicitanţii vor fi contactaţi de Serviciul britanic pentru vize şi imigrări.

În ceea ce priveşte taxele pentru studenţii străini, acestea sunt stabilite de fiecare instituţie de învăţământ superior, astfel că persoanele care doresc să meargă la studii trebuie să verifice direct care sunt taxele la acea instituţie la care vor să meargă.

ADVERTISING

Condiții pentru cei care încep cursurile înainte de iulie 2021

În cazul studenţilor care vor ajunge în Regatul Unit după 1 ianuarie 2021 şi vor începe cursurile înainte de sfârşitul lunii iulie 2021, ei vor fi eligibili pentru statutul de plătitor de taxe de studii la nivelul unui student cetăţean britanic şi vor primi şi o subvenţie pentru taxa de studii pe durata cursurilor la care participă.

Condiţia este de a fi locuit în Regatul Unit, Spaţiul Economic European sau Elveţia pentru cel puţin 3 ani înainte de a fi prezentat cererea de viză de studii.

Totuşi, în cadrul noului traseu pentru studii al sistemului de imigrări al Regatului Unit, ei vor trebui să formuleze cererea de viză de studii înainte de sosirea în această ţară.

Condiții pentru cei care încep studiile după 1 august 2021

Studenţii care intenţionează să ajungă în Regatul Unit după 1 ianuarie 2021 şi să înceapă cursurile după data de 1 august 2021 vor trebui să prezinte o cerere de viză de studii înainte de sosirea în Regatul Unit, în cadrul noului traseu pentru studii al sistemului de imigrări al Regatului Unit.

ADVERTISING

Ei nu vor mai fi eligibili pentru statutul de plătitor de taxe de studii la nivelul unui student cetăţean britanic.

Cei aflaţi la studii în Anglia nu vor fi eligibili pentru sprijin financiar acordat studenţilor, iar cei în Ţara Galilor, Scoţia sau Irlanda de Nord vor trebui să se consulte cu organismele abilitate de finanţare a studenţilor şi să verifice dacă se încadrează în criteriile pentru obţinerea de sprijin financiar acordat studenţilor.

Traseul pentru studii postuniversitare

În vara lui 2021 va fi lansat traseul pentru studii postuniversitare, iar un student eligibil trebuie să fi încheiat cu succes studii de licenţă sau mai înalte în Regatul Unit şi să deţină viză de reşedinţă ca student valabilă la momentul introducerii acestui mecanism.

Traseul pentru studii postuniversitare va da acestor studenţi posibilitatea de a locui şi munci în Regatul Unit sau de a căuta un loc de muncă, pe o perioadă de 2 ani.

În cazul doctoranzilor, perioada este de 3 ani.

Acest traseu nu beneficiază de nici un fel de subvenţii şi va permite de asemenea solicitanţilor să treacă la traseele pentru muncă dacă pot îndeplini cerinţele.

Solicitanţii sunt cei care vor fi finalizat totalitatea studiilor de licenţă în Regatul Unit cu excepţia cazurilor unde există permisiunea pentru studii din străinătate sau studiile la distanţă au fost necesare din cauza COVID-19.

Solicitanţii nu vor fi obligaţi să dovedească existenţa de mijloace financiare şi să demonstreze stăpânirea limbii engleze, întrucât vor fi demonstrat deja acest lucru prin absolvirea studiilor de licenţă la o universitate britanică.

Viza pentru elevi

În cazul elevilor există o viză separată, disponibilă pentru copii cu vârste între 4 şi 17 ani.

Pentru această viză solicitanţii vor trebui să facă dovada că au o ofertă necondiţionată pentru un loc la o şcoală independentă, dispun de mijloace financiare pentru achitarea taxelor de şcolarizare şi a cheltuielilor de trai, au consimţământul în scris al părinţilor sau al tutorelui pentru a învăţa în Marea Britanie.

Dacă au împlinit 16 ani, ei trebuie să demonstreze că sunt într-adevăr elevi, ceea ce ar putea implica participarea la un interviu pentru stabilirea credibilităţii.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇