Rectorul UBB: Lucrăm la un scenariu hibrid, în care să vină la Cluj studenţii aflaţi în primul şi în ultimul an

Rectorul UBB: Lucrăm la un scenariu hibrid, în care să vină la Cluj studenţii aflaţi în primul şi în ultimul an
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, Daniel David, crede că este foarte puţin probabil ca noul an universitar să se desfăşoare în stil clasic, în discuţie fiind un scenariu hibrid.

Astfel, ar urma să fie przenți în municipiu doar studenţii din anul I, care să participe fizic doar la seminarii şi laboratoare, şi a cei din ultimul an de licenţă sau masterat, de la facultăţile experimentale şi vocaţionale.

„Întrebarea este ce vom face din luna octombrie, adică dacă aducem studenţii în Cluj sau nu-i aducem, fiindcă asta poate să dinamizeze întregul mediu socio-economic. Deocamdată, vă spun sincer că lucrăm pe mai multe scenarii.

ADVERTISING

Scenariul pe care sperăm să-l putem implementa este să ne întoarcem la modalitatea clasică de predare şi atunci în Cluj automat vor veni mai mulţi studenţi decât am avut în 2019, fiindcă şi la admitere, în acest an, am avut cu aproximativ 3.000-4.000 de studenţi mai mult. (...)

Celălalt scenariu pe care nu ni-l dorim absolut deloc este ca Guvernul să ne impună să facem absolut totul online", a precizat miercuri, într-o conferinţă de presă, Daniel David.

Acesta a adăugat faptul că speră să poată fi implementat un scenariu hibrid, prin care să vină la Cluj-Napoca măcar studenţii de anul I, şi cei din ultimul an, din zona ştiinţelor experimentale, precum biologie, chimie, fizică, ştiinţa mediului şi vocaţionale, precum teatru, sport, unele zone din teologie.

ADVERTISING

„Scenariul hibrid este ca cei de anul I de la toate facultăţile să vină în Cluj, iar în cazul lor se vor ţine în regim clasic seminariile şi laboratoarele. Cursurile vor fi oricum online, fiindcă nu poţi să pui într-o sală de clasă 150 sau 200 de studenţi.

Iar în ceea ce priveşte facultăţile experimentale şi vocaţionale, vom avea în variantă clasică şi activităţile din ultimul an de studiu, astfel încât să nu le afectăm şansa de a-şi face cercetările pentru tezele de licenţă şi disertaţie. Deci vor fi studenţi în Cluj, dar fără cei care sunt în anul II la licenţă sau în anul II la masterat.

ADVERTISING

Cu doctoranzii, ei nu reprezintă un număr foarte mare şi intenţionăm să facem în regim clasic. Sigur, acesta este un plan pe care-l avem. O să-l punem în discuţie şi în comunitatea noastră şi vom cere părerea ministerului. Foarte puţin probabil să ne întoarcem la varianta obişnuită, la varianta clasică. Ne-am dori, dar nu cred că se va întâmpla lucrul acesta", a subliniat rectorul UBB.

Daniel David a mai precizat că municipiul Cluj-Napoca este unul în care ponderea studenţilor este de 15% din populaţie, comparativ cu Bucureştiul, unde studenţii reprezintă 5% din populaţie.

Citiți și: Cum s-a schimbat admiterea la facultate în pandemie. Unde e cea mai mare concurență și unde se mai dă examen


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇