Record de candidaţi străini la Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca .
2.296 de tineri au candidat pe cele 615 locuri pentru programele de studiu în limbile franceză și engleză, anunţă instituţia pe Facebook.
Cei aproape 2.300 de candidați au provenit din 75 de țări, cei mai mulți venind din Franța, Germania, Maroc, Tunisia, Italia, Elveția, Israel.
Aceștia au putut opta pentru trei programe de studiu, cu predare în limba engleză sau franceză: medicină, medicină dentară și farmacie.
La medicină, au fost disponibile 395 de locuri și au fost evaluate 1.549 de dosare. Cea mai mare concurență s-a înregistrat la programul de studiu medicină în limba franceză, cu 6 candidați pe un loc.
La medicină dentară, s-au înscris 636 de candidați pentru 100 de locuri, iar concurența cea mai mare a fost tot la linia de studiu cu predare în limba franceză, cu 11 candidați pe un loc.
La Facultatea de Farmacie, au fost scoase la concurs 120 de locuri, la care s-au înscris 111 candidați. La această specializare, concurența a fost de 2 candidați pe un loc la linia de predare în limba franceză.
Candidaţile au fost evaluați în funcție de performanţele profesionale și de realizările personale, în conformitate cu datele conținute în dosarul personal de aplicație.
La nivelul fiecărei facultăţi, comisia de admitere a evaluat candidații pe baza unor criterii de selecţie generale, la nivel de universitate şi specifice, pentru fiecare facultate în parte.
Au putut aplica cetăţenii statelor membre ale UE, ale SEE, ai Confederaţiei Elveţiene sau ai statelor terţe, care au absolvit un liceu acreditat în ţara de origine, a cărui diplomă să permită accesul la studii universitare în ţara respectivă şi să fie recunoscută de Ministerul Educaţiei și Cercetării din România.
Competenţa lingvistică a candidaţilor a trebuit dovedită în mod obligatoriu prin existenţa unui certificat de competenţă lingvistică recunoscut internaţional.
Facultatea de Medicină din cadrul UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca este singura instituție de învățământ medical din România care a primit acreditarea internațională pentru calitatea educației, în urma evaluării externe realizate de AMSE (Asociația Școlilor de Medicină Europene) și ASIIN (Agenția pentru Acreditarea Programelor de Studiu în Inginerie, Matematică și Științe Naturale), realizată după standardele WFME (World Federation of Medical Education).
UMF Cluj susţine că este universitatea cu cel mai mare număr de studenți străini din România, aproximativ 3.000, care provin din 62 de țări, de pe 6 continente.
Vezi şi: Sunt mai mult de 5 candidaţi pe loc la Academia de Poliţie