Profesorii au declarat aproape un sfert de miliarde de lei din meditații. Capitala și trei județe adună 48% din sumă

Profesorii au declarat aproape un sfert de miliarde de lei din meditații. Capitala și trei județe adună 48% din sumă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Profesorii din România au declarat la Fisc venituri nete de 225 de milioane de lei din meditații în 2025, cu aproape 14% mai mult decât în 2024.

Aproape jumătate din suma totală a fost obținută de profesorii din București, Ilfov, Cluj și Brașov, potrivit unei analize Economica.net realizate pe baza datelor furnizate de ANAF.

Numărul profesorilor care au declarat venituri din meditații a scăzut însă ușor față de 2024, chiar dacă sumele fiscalizate au crescut.

Principalele cifre din analiza citată:

  • 225 de milioane de lei – veniturile nete din meditații declarate la Fisc în 2025, cu aproape 14% peste nivelul din 2024.
  • 12.503 profesori au declarat venituri din meditații în 2025, cu 2% mai puțini decât în anul precedent.
  • 80% este creșterea numărului de profesori care au declarat astfel de venituri în 2025 față de 2018, primul an în care contribuabilii au depus declarația unică.
  • 48% din totalul veniturilor declarate din meditații au fost obținute de profesori din București, Ilfov, Cluj și Brașov.
ADVERTISING

Bucureștiul conduce detașat în clasamentul veniturilor declarate din meditații, urmat de Cluj, Ilfov și Brașov. Sumele raportate de profesori în aceste județe și în Capitală însumează aproape jumătate din totalul național.

Veniturile declarate, pe județe:

  • București: peste 59 de milioane de lei.
  • Cluj: peste 20 de milioane de lei.
  • Ilfov: peste 14 milioane de lei.
  • Brașov: 13,5 milioane de lei.

Cifrele se referă exclusiv la veniturile declarate la Fisc și nu indică valoarea totală a pieței meditațiilor din România, care se desfăşoară în mare parte la negru, cu banii în plic sau viraţi pe Revolut.

ADVERTISING

Meditațiile, venituri din activități independente

Veniturile obținute din meditații sunt încadrate fiscal la categoria veniturilor din activități independente.

Profesorii care obțin astfel de venituri au obligația să le declare la ANAF prin intermediul declarației unice. Venitul net anual poate fi stabilit fie pe baza normelor de venit, fie în sistem real, în funcție de situația contribuabilului.

Începând cu veniturile aferente anului 2025, persoanele fizice care au obligația depunerii declarației unice vor primi formularul precompletat de ANAF. Acesta va include informații despre veniturile realizate, impozitul pe venit datorat, baza de calcul pentru contribuțiile sociale și valoarea contribuțiilor aferente anului respectiv.

ADVERTISING

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google