Pîslaru, după negocierile cu profesorii: „Sunt pe post de țap ispășitor”. Ministrul spune că a preluat legea salarizării cu lacune

Pîslaru, după negocierile cu profesorii: „Sunt pe post de țap ispășitor”. Ministrul spune că a preluat legea salarizării cu lacune
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, susține că noua lege a salarizării are probleme care trebuie corectate și afirmă că a preluat proiectul în forma actuală, fără să fi participat la elaborarea lui. După discuțiile de joi cu sindicatele din Educație, el a declarat că se află „pe post de țap ispășitor” pentru greșelile și întârzierile din trecut.

Pîslaru a precizat că Educația este unul dintre domeniile care beneficiază de cele mai mari alocări în cadrul plafonului bugetar disponibil pentru noua lege, respectiv 1,75 miliarde de lei din totalul de 8 miliarde de lei.

ADVERTISING

Negocieri dificile cu sindicatele

Ministrul a afirmat că întâlnirea cu reprezentanții sindicatelor și cu Ministerul Educației a evidențiat mai multe probleme ale proiectului de lege, care ar urma să fie corectate în perioada următoare. „Nu este un proiect de lege care să fie perfect. Am constatat mai multe lacune pe care sper că împreună cu sindicatele și cu Ministerul Educației să le putem corecta”, a declarat acesta.

Printre subiectele discutate s-au aflat reașezarea grilelor de salarizare, echivalența dintre gradația de merit și prima de performanță, precum și modul de aplicare a unor sporuri.

ADVERTISING

Pîslaru a descris negocierile drept dificile, dar constructive. „Nimeni nu este bucuros pe nici o parte, dar asta cred că este, de fapt, o indicație bună că suntem într-o negociere onestă și care poate duce la un rezultat”, a spus ministrul.

„Întrebați-i pe cei care au pregătit legea”

Întrebat de ce aceste consultări nu au avut loc înainte de publicarea proiectului, ministrul a răspuns că nu el este autorul documentului.

„Eu legea am preluat-o ca atare. Deci am avut trei săptămâni la dispoziție, cu o lege pregătită în trecut și trebuie să-i întrebați pe cei care au pregătit-o de ce are lacunele respective”, a declarat Dragoș Pîslaru.

ADVERTISING

El a evitat să indice direct responsabilii pentru problemele identificate, spunând că este mai interesat de îmbunătățirea proiectului decât de disputele privind trecutul.

„Sunt pe post de țap ispășitor”

Ministrul interimar al Muncii a admis că suportă acum criticile pentru o lege elaborată înainte de preluarea mandatului său.

„Sunt, într-adevăr, pe post de țap ispășitor, pentru toate lucrurile care nu au fost făcute, fie la timp, fie au fost făcute fără să existe niște consultări robuste cu toate familiile ocupaționale”, a afirmat acesta.

Pîslaru a susținut că încearcă să ofere „o șansă” reformei salarizării și să găsească un echilibru între cererile diferitelor categorii de bugetari și limitele impuse de bugetul statului.

Urmează negocieri cu militarii și polițiștii

Discuțiile privind legea salarizării continuă și în zilele următoare. Ministrul a anunțat că vineri va avea întâlniri cu reprezentanții structurilor de apărare și ordine publică, precum și cu instituțiile autofinanțate.

Potrivit acestuia, obiectivul este îmbunătățirea proiectului înainte de forma finală, astfel încât legea să răspundă cât mai bine solicitărilor diferitelor familii ocupaționale din sectorul public, fără depășirea limitelor bugetare.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google