Aura Imbarus predă limba engleză în SUA de 22 de ani. La un colegiu din Los Angeles predă „Advanced critical thinking”, iar la liceu predă limba engleză, dar și literatură americană, științe umaniste, filosofie, putere și justiție.
A plecat din țară cu ”Loteria Vizelor” și chiar dacă lucrurile nu au mers strună de la început – parțial și ”din cauza” supra specializării (care include un doctorat în lingvistică) -, astăzi afirmă cu mândrie că, deși este româncă, predă engleză americanilor și este extrem de iubită de copii.
În plus, se mai mândrește cu o nominalizare la premiul Pulitzer la categoria Memorii pentru una dintre cărțile pe care le-a scris, intitulată „Afară din noaptea Transilvaniei” și inspirată de viața sa în orașul natal, Sibiu.
Nu în ultimul rând, a creat ”See Beyond”, o revistă motivațională prin care îi ajută pe adolescenți să privească dincolo de problemele vieții.
După mai bine de 20 de ani de catedră în Statele Unite, ea a ales să vină și să le împărtășească dascălilor rămași în țară câteva dintre lucrurile pe care le-a învățat peste Ocean.
Astfel, a participat la conferința Super Teach - „Revoluția Mentalității Deschise – Toți pentru unul și unul pentru toți”, unde a recunoscut că în fiecare zi face ore suplimentare cu elevii săi – fie pentru ridicarea nivelului la materia pe care o predă, fie consiliere personală, emoțională.
”Nu știu dacă copiii iubesc școala, dar știu sigur că mă iubesc pe mine”, a spus Aura Imbarus în fața colegilor săi.
Aveți o poveste de viață extraordinară, ați plecat din țară într-un moment de apogeu al carierei dumneavoastră și ați luat-o de la zero în SUA, ajungând totuși acolo unde v-ați dorit, din punct de vedere profesional. Care a fost însă cel mai dificil moment al tranziției către cultura americană și care a fost cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o?
Tranziția mea a vizat trei aspecte: cel emoțional — lăsându-mi familia în Sibiu, părinții de care eram foarte legată; cel cultural — deși cunoșteam limba, nu cunoșteam obiceiuri, expresii, locuri rău famate, localuri și oameni cu prestigiu; cel mental — am plecat de la ideea că sunt un nimeni în drum (nu eu ca ființă, ci ca poziție în societatea americană) și că veleitățile de “prima donna” nu își aveau locul.
Cea mai importantă lecție a fost cea a umilinței și rezilienței, deoarece oricând și la orice oră putem să cădem în genunchi și să luăm viața de la capăt. Nu contează de câte ori ai căzut, ci doar de câte ori te-ai ridicat și ți-ai continuat drumul și menirea.
Daca ar fi să comparați sistemul de învățământ din SUA cu cel românesc, care ar fi diferențele și ce am putea ”împrumuta” pentru a îmbunătăți sistemul românesc de invățământ?
Sunt mai multe aspecte de luat în calcul și de menționat aici, și anume:
- Nu contează ce vârstă ai, oricând te poți întoarce pe băncile școlii și poți foarte bine să o iei de la capăt;
- Există școli pentru bugetele fiecăruia și dacă vrei să înveți, înveți, nu există scuze pentru a nu învăța;
- Poți să îți schimbi cariera de foarte multe ori în viață și să crezi că poți face astăzi mult mai mult decât ai făcut ieri;
- Hands-on curriculum în care exemplifici situațiile din societate, din viața reală, și le dai copiilor studii de caz să le rezolve;
- Descentralizarea sistemului în care studenții vin și își aduc contribuția la crearea unei matrice școlare eficiente și utile.
Școala online nu a avut mare succes în România. Unde credeți că s-a greșit și ce s-ar fi putut face mai bine?
Consider că foarte mulți dintre noi am mizat pe ideea că elevii au cunoștințele necesare de IT pentru a face față cu brio acestei provocări, ceea ce nu este adevărat.
Ei au cunoștintele necesare de IT, însă în social media, nu în curriculum.
Deoarece accesul social lipsește, în această izolare, schimbarea și adaptarea materiei, dar și a resurselor educaționale trebuie să se facă în așa fel încât elevii să fie invitați să participe la crearea materiei cu ajutorul:
- Ideilor de viață (lecții făcute pornind de la problemele de care se lovesc) - sunt folosite ca “check-in” și liant pentru materia predată;
- Grupurilor de suport (de intervenție) în timpul clasei și preț de o oră, în fiecare zi, după programa școlară.
Cum putem contribui fiecare la îmbunătățirea educației în România?
Prin schimburi de experiențe precum această platformă și inițiativă – SuperTeach -, prin seminarii, workshopuri nișate pe anumite tematici. One Size Fits One (not All).
Pe lângă rolul de profesor, am fost de multe ori chemată în comisiile de acreditare a școlilor, aici numite WASC.
Prin colaborarea unor orașe și înființarea unor programe educaționale, în care profesorii din anumite țări vin și predau la licee din România timp de un semestru/anotimp/an.
Totodată, cred că prin programe de mentorat stabilite între profesori din alte state și cei din România, aceștia se pot inspira unii de la alții, făcând schimb de experiențe, de stiluri de predare, de tactici.
Cum ați ales sau ați alege in viitor dumneavoastră să contribuiți la această schimbare?
Aș fi foarte fericită să vin pentru o lună ori șase săptămâni în perioada verii să predau diverse workshop-uri orientate pe inteligența emoțională și mindset, leadership, business și evaluarea potențialului uman (oricum fac asta, zi de zi, de când am plecat din România, de 23 de ani incoace).
Credeți așadar că profesorii din diaspora pot aduce plus valoare sistemului de învățământ românesc? Ce sfat aveți pentru ei?
Bineînțeles ca o pot face. Noi suntem cei care avem două repere sau vedem ambele fețe ale aceleași monede.
Noi suntem clientul hotelului, dar și angajatul lui, vedem subiectul din două perspective diferite.
Ideea de EGO este predominantă în academie: cine sunt eu, ce am realizat, ce anume am publicat.
Dacă lăsăm acel EGO de o parte, asa cum spunea și Steve Jobs, suntem din nou neștiutori, “beginners”, și putem să ne ajutăm reciproc într-un mod foarte eficient.
Aura Imbarus, Ph.D.
- www.auraimbarus.com
- Publisher, Author, Goals Coach, Speaker
- www.seebeyondmag.com
- Out of the Transylvania Night (Aug 2010)
- Conversations with the Past (Sept 2020)
Citește și:
