Monica Anisie a convocat, în cursul dimineţii, o întâlnire cu conducerea Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, pentru a vedea care este stadiul pregătirilor la unităţile de învăţământ din Capitală.
„Eu merg acum la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, să vedem care este situaţie de ieri şi până astăzi. Am întâlnire cu inspectorii şcolari generali adjuncţi, cu inspectorul şcolar general şi inspectorii pentru dezvoltare instituţională de la fiecare sector în parte„, a precizat ministrul Educaţiei duminică dimineața, după o vizită la o şcoală din Măgurele.
Ministrul Anisie a afirmat că autorităţile trebuie să ia decizii rapide cu privire la desfăşurarea cursurilor, pentru a asigura condiţii cât mai bune pentru elevi şi cadrele didactice.
"Suntem într-o dinamică, prin urmare, dacă se întâmplă ceva, trebuie să luăm decizii rapide, să intervenim acolo unde este cazul şi să-i primim pe copii în condiţii extraordinar de bune, pentru că ne preocupă siguranţa şi sănătatea copiilor, dar şi a cadrelor didactice. Cu toţii trebuie să fim sănătoşi, ca să putem să desfăşurăm un act educaţional de calitate", a declarat ministrul Educaţiei.
La finalul ședinței urmează să aflăm cum se vor deschide școlile din Capitală și dacă vor exista noi scenarii.