Noile legi ale Educației vor fi discutate în ședinţa de guvern de miercuri, iar dacă vor fi adoptate vor merge în dezbatere în Parlament, a anunțat ministrul Ligia Deca.
”Ele vor fi introduse pe agenda ședinței de guvern pe această săptămână și dacă – și am încredere că ele vor fi adoptate de Guvern – vor fi adoptate de Guvern, ele vor merge în dezbatere parlamentară. Aceasta este următoarea etapă. Am parcurs procedura de avizare interministerială.
Avem o serie întreagă de avize preluate. Am parcurs toți pașii care ne permit să avem inclusiv feedback-ul de tip expert pe care fiecare minister care are un cuvânt de spus asupra Legilor Educației ni l-a transmis”, a declarat ministrul la Europa FM.
Ligia Deca a explicat, din nou, de ce va fi introdusă admiterea separată la liceu, afirmând că va conduce la o mai bună potrivire cu profilul și specializarea.
Ministrul a subliniat că nu va exista riscul ca elevii să facă meditații cu profesorii de la liceu, după ce mulți reprezentanți ai mediului academic au atras atenția că ar lua amploare acest fenomen în urma unei asemenea măsuri.
„Vedem diferențe între cei care intră în clasa a IX-a și cei care reușesc să ia bacalaureatul. Deci, practic, acest examen de admitere la liceu, unu, nu este controlat de licee. Subiectele sunt făcute la nivel național, prin Centrul Național de Curriculum și Evaluare.
Liceul nu face decât să spună care vor fi materiile pe profil la care se va da examen, primesc subiectele, iar corectura se va face așa cum se face și acum, securizat, la Evaluarea Națională și la Bac. Lucrările sunt anonimizate și sunt trimise în altă parte pentru evaluare. Deci nu putem vorbi despre riscul de meditații cu profesorii de la liceu, că am auzit și eu această idee”, a spus ministrul.
Ligia Deca a precizat și când vor intra în vigoare modificările substanțiale, cum ar fi modul în care se organizează admiterea la liceu sau noua structură a Bacalaureatului.
„Este absolut firesc ca un copil atunci când intră într-o etapă educațională, că-i gimnaziu, că-i liceu, să știe cum această etapă se va finaliza. De aceea, în niciun caz în anul școlar următor nu vor da copiii examenul de admitere la liceu sau Bacalaureatul după propunerea din lege.
Cel mai devreme, dacă luăm în calcul că acei elevi care intră în clasa a V-a în anul școlar ulterior adoptării legii vor da pe varianta nouă, cel mai devreme în anul 2027 se va aplica noua variantă de evaluare națională plus admitere la liceu. La Bacalaureat vorbim tot despre 2027 sau poate 2028 pentru că la liceu avem o situație specială în care trebuie să refacem planurile cadru și programele pentru a putea implementa varianta nouă”, a subliniat Ligia Deca.