Ministerul Educației și Cercetării a anunțat, luni, că un singur elev din România a avut temperatura peste 37,3 grade și nu i-a fost permis accesul în sala de examen.
Elevii de clasa a VIII-a au început astăzi Evaluarea Naţională, cu proba la Limba Română.
Absolventul clasei a VIII-a care nu a putut da examenul este din Constanța.
”Un singur elev din toată țara a avut temperatura peste 37,3°C. Elevul care s-a prezentat la centrul de examen avea o branulă la mână, fiind în tratament pentru enterocolită”, potrivit unui informări a Ministerului Educației.
În schimb, niciun elev din Capitală nu a fost respins la proba de luni din acest motiv.
Niciunui elev din București nu i-a fost refuzat accesul în sala de examen din cauza temperaturii corporale, a declarat inspectoraul școlar adjunct al Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), Maria Manea, pentru Mediafax.
Evaluarea națională a început luni cu proba scrisă la limba şi literatura română. Miercuri va avea loc proba la matematică. Joi, elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine proba la limba maternă.
Pe 22 iunie se vor afişa rezultatele, până la ora 14:00. În aceeaşi zi, între orele 16:00 şi 19:00, şi pe 23 iunie, între orele 8:00 – 12:00, se vor putea depune contestaţiile.
În data de 27 iunie este programată afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor.
Vezi și Azi începe Evaluarea Națională. Regulile de protecție pentru elevi și profesori
