Elevii din Iași din clasele I-IV ar putea începe cursurile la 08:30. Este dorința primarului Mihai Chirică, iar propunerea va fi adresată Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ).
Edilul a explicat că, la orele de vârf, părinții care își duc copiii la școală au o influență majoră în circulația rutieră, scrie Ziarul de Iași.
Potrivit primarului Chirică, dacă ar începe cursurile mai târziu, s-ar reduce traficul de la orele de vârf atât în cursul dimineții, cât și în cursul după-amiezii.
„Ar fi mai comod și pentru părinți, și pentru copii - s-ar trezi puțin mai târziu - și pentru trafic, și pentru noi toți.
Sperăm ca Inspectoratul să înțeleagă, sigur este receptiv, iar noi nu facem propunerea abuziv, avem studiul de trafic și urmează să primim datele finale, vrem să comunicăm, să dialogăm și să găsim soluția cea mai bună”, a mai spus Mihai Chirica.
El a subliniat faptul că face referire strict la învățământul primar, respectiv elevii din clasa pregătitoare și până în clasa a IV-a inclusiv.