Elevii, chemați să vină îmbrăcați în negru la școală. Protest față de proiectul uniformelor obligatorii

Elevii, chemați să vină îmbrăcați în negru la școală. Protest față de proiectul uniformelor obligatorii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Consiliul Național al Elevilor îi îndeamnă pe elevi să vină îmbrăcați în negru la școală luni, 28 septembrie, în semn de protest față de proiectul care ar face uniforma obligatorie. Organizația le cere deputaților să respingă legea și spune că elevii nu au fost consultați.

Participarea la protest este voluntară. Elevii pot purta haine pe care le au deja, chiar și un singur articol negru, și vor merge la ore ca de obicei, fără să întrerupă cursurile, precizează Consiliul într-o postare pe Facebook.

ADVERTISING

„Da, alegem să purtăm aceeași culoare. Una e să transmitem un mesaj împreună, de bunăvoie, și alta e să ni se impună cum să ne îmbrăcăm”, explică reprezentanții elevilor.

„Nu am fost invitați la dezbateri”

Proiectul a fost adoptat de Senat pe 21 septembrie și urmează să ajungă la Camera Deputaților, care are votul decisiv. Consiliul Elevilor spune că s-a opus inițiativei încă de la depunerea ei, dar că nu a fost invitat la dezbateri.

ADVERTISING

„Nu am fost invitați la dezbateri, nu am fost consultați, dar se așteaptă să ne conformăm. Ni se pregătesc haine pe măsură, fără să fim întrebați”, arată organizația.

Elevii contestă și argumentul că uniforma ar reduce diferențele dintre copii sau cazurile de hărțuire: „Inechitatea nu dispare sub o vestă, bullying-ul nu se oprește dacă purtăm aceeași cămașă, iar apartenența nu se coase pe rever”. Ei cer parlamentarilor să se ocupe de măsuri care ar face școala mai sigură și mai accesibilă.

uniforme 3
Foto: Facebook/ Consiliul Național al Elevilor

Ce prevede proiectul

În forma adoptată de Senat, proiectul îi obligă pe elevi să se prezinte la cursuri în uniformă. Fiecare școală și-ar stabili modelul prin consiliul de administrație, cu acordul consiliului reprezentativ al părinților. Textul prevede gratuități sau subvenții pentru cumpărarea uniformelor, în funcție de veniturile familiilor. Proiectul nu este încă lege: trebuie votat și de Camera Deputaților.

ADVERTISING
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google