Definitivat 2020. 69,17% dintre profesori au luat peste 8 la examen

Definitivat 2020. 69,17% dintre profesori au luat peste 8 la examen

Înainte de contestații, 69,17% dintre profesorii de la definitivat au trecut examenul, arată datele de la Ministerul Educației.

Ministerul Educației a publicat, marți, 28 iulie, rezultatele înregistrate de candidații care au susținut proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2020.

Astfel, potrivit datelor centralizate, procentul de promovare (medii mai mari sau egale cu 8) este de 69,17%, iar 101 candidați au obținut nota 10.

Au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații, 4.176 de candidați cu medii între 8 și 10

ADVERTISING

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă.

Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.

În această sesiune, 6.775 de candidați au avut dreptul de a susține proba scrisă din data de 22 iulie.

Au fost prezenți 6.480 de candidați (95,65%). Dintre aceștia, 433 de candidați s-au retras, iar opt candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Două lucrări au fost anulate în centrele de evaluare.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Afișarea primelor rezultate s-a realizat atât la centrele de examen, cât și online, pe site-ul definitivat.edu.ro.

Contestațiile se depun conform calendarului aprobat, la centrele de examen sau pot fi transmise on-line sau pe fax, în zilele de 29 iulie, respectiv 30 iulie, până la ora 12:00. 

Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 4 august 2020.

Persoanele care nu au promovat examenul se pot prezenta la o nouă sesiune după reluarea, de fiecare dată, anterior susținerii examenului, a stagiului de practică de un an școlar.

ADVERTISING

Citiți și: Rezultatele la Definitivat 2020 au fost publicate cu o zi mai devreme


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇