De ce sala de detenție în școli este o propunere scandaloasă și inaplicabilă

De ce sala de detenție în școli este o propunere scandaloasă și inaplicabilă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Introducerea sălii de detenție în școli este o măsură scandaloasă și inaplicabilă, spune Ștefan Pălărie, membru USR al Comisiei de Învățământ din Senat.

„Cea mai scandaloasă rămâne această prevedere cu sala de detenție, care este din păcate pentru multe școli din România o prevedere inaplicabilă (…).

În foarte multe unități școlare, aș aproxima că în peste 1.000 de unități școlare, în care copiii învață în schimburi, biblioteca, laboratoarele, toate încăperile au fost transformate deja în săli de clasă. Unde să ai acest spațiu de detenție? Este o măsură inaplicabilă”, a declarat la RFI România Ștefan Pălărie, după ce autoritățile au anunțat noi reguli în învățământul preuniversitar, din anul școlar 2024-2025.

ADVERTISING

Senatorul USR precizează că „dacă citiți cu atenție prevederile, veți vedea că elevii sunt cu ghilimele pedepsiți să meargă în spațiul de detenție și să citească sau să completeze fișe.

Deci au ajuns decidenții din Educație să pedepsească elevii cu lectură sau cu fișe.

Aici eu cred că se încalcă flagrant niște principii de pedagogie, introducând niște elemente care ar trebui să fie cele de bază, lectura ar trebui să fie în rândul copiilor un element de interes (...). Prin introducerea lecturii ca pedeapsă, se strică un principiu elementar de pedagogie și e o greșeală fantastică”.

ADVERTISING

Ștefan Pălărie subliniază că „nu e vorba numai de spațiu, e vorba și de un profesor însoțitor.

Eu predau Tehnologia Informației, de exemplu. Dacă am un elev de nestăpânit, l-aș trimite în viitor în acest spațiu de detenție, unde ar trebui cineva să-l însoțească.

Ei bine, într-o unitate școlară aglomerată veți vedea că nu există acest cineva, decât eventual profesorul de serviciu, care are o suită foarte largă de responsabilități, să acopere recreațiile, să sune, să verifice că pe coridoare sau afară, în spațiile comune, nu există copii care sunt în afara claselor atunci când sunt ore”.

ADVERTISING

Senatorul spune că USR va încerca să modifice aceste propuneri în Parlament.

„De obicei, ordinele de ministru, pentru că această propunere direct publicată în Monitorul Oficial este un ordin de ministru, fac parte din legislația secundară. Vom analiza împreună cu colegii juriști și consilieri modul în care elemente care, pur și simplu, sunt disfuncționale vor putea fi modificate prin ajustări ale legii învățământului preuniversitar în cazul nostru și le vom propune sub formă de inițiative legislative în dezbatere parlamentară chiar în această sesiune care va începe la 1 septembrie”, încheie el.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇