Bac-ul de toamnă: Rata de promovare, cea mai scăzută din ultimii 8 ani

Bac-ul de toamnă: Rata de promovare, cea mai scăzută din ultimii 8 ani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministerul Educației a publicat, luni, rezultatele celei de-a doua sesiuni a examenului național de Bacalaureat, evidențiind o rată cumulată de promovare extrem de scăzută, care reprezintă cel mai slab rezultat înregistrat în ultimii 8 ani.

image

Conform datelor oficiale:

  • Rata cumulată de promovare pentru toți candidații este de doar 28,4%, în scădere față de anii precedenți, când aceasta depășea constant 30%.
  • Din totalul de 30.279 de candidați înscriși, s-au prezentat la examen 25.710 (o rată de participare de 84,9%).
  • Numărul total al candidaților care au promovat este de 7.306, din care 4.508 provin din promoția curentă (2025), iar 2.798 din promoțiile anterioare.
  • Comparativ, rata de promovare înainte de contestații pentru promoția 2025 este de numai 28,4%, cea mai slabă din ultimii ani, în timp ce în anii anteriori aceasta varia între 30% și peste 34%.

Ministerul atrage atenția că au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă 69 de candidați, care nu vor putea participa la următoarele două sesiuni.

Candidații pot depune contestații luni, până la ora 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.

Rezultatele finale vor fi afișate marți, 26 august 2025.

Aceste rezultate slabe vin în condiţiile unor frământări teribile în învăţământ. Liderii sindicatelor au anunțat că vor boicota începutul anului școlar și vor amplifica acțiunile de stradă.

B.B.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇