2 din 10 candidaţi la titularizarea în învăţământ fie nu au venit la proba scrisă, fie au plecat când au văzut subiectele

2 din 10 candidaţi la titularizarea în învăţământ fie nu au venit la proba scrisă, fie au plecat când au văzut subiectele

La examenul de titularizare din acest an, necesar pentru angajarea pe post în învăţământ, mii de candidaţi fie nu au venit la proba scrisă, fie au plecat din sală când au văzut subiectele. Asta în condiţiile în care e mare nevoie de profesori în şcoli.

Ministerul Educației a transmis datele referitoare la examenul din 13 iulie. Astfel, mai mult de 21% dintre candidații înscriși nu au dat proba scrisă. Este vorba despre 6.668 de persoane, dintre care multe predau deja în şcoli, fără să fie însă titulare de post.

ADVERTISING

În plus, MEN precizează că 15 candidaţi la titularizare 2022 au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceştia nu vor fi repartizaţi/nu vor putea ocupa posturi didactice în anul școlar 2022 - 2023.

În final, 24.862 de lucrări au fost finalizate, în condiţiile în care la concurs au fost scoase 68.000 de posturi.

Primele rezultate la proba scrisă vor fi afişate pe 19 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe http://titularizare.edu.ro

Pentru a obţine statutul de titular, un candidat trebuie să obţină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la inspecţia specială la clasă/proba practică şi să fie repartizat pe un post didactic vacant publicat pentru angajarea pe perioadă nedeterminată. Nota la proba scrisă are o pondere de 75% din media de repartizare. 

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇