1 din 3 copii glisează cărțile ca pe smartphone și nici măcar nu știu să folosească toaleta când încep școala

1 din 3 copii glisează cărțile ca pe smartphone și nici măcar nu știu să folosească toaleta când încep școala
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Expunerea excesivă la tehnologie, dar și presiunile sociale și economice cu care se confruntă familiile sunt cauzele pentru care tot mai mulți copii încep școala fără pregătirea de bază necesară, conform unui studiu britanic recent.

Datele colectate de la peste 2.000 de participanți (profesori și părinți) în cadrul unui sondaj privind pregătirea pentru școală realizat în Regatul Unit arată că 37% dintre copiii care încep școala în 2025 (cu vârste între 4 și 5 ani) nu îndeplinesc cerințe fundamentale, cum ar fi să ştie să folosească toaleta sau să deschidă o carte, scrie ZME Science.

În sistemul școlar britanic, copiii încep clasa Reception (echivalentul clasei pregătitoare din România) în luna septembrie de după împlinirea vârstei de 4 ani, având astfel 4 sau 5 ani.

Deși 88% dintre părinți cred că micuții lor sunt pregătiți pentru prima zi de școală, raportul realizat de organizația caritabilă Kindred Squared arată contrariul.

Potrivit sondajului, profesorii raportează că 26% dintre copii încep școala fără a fi obișnuiți cu folosirea toaletei, 32% devin „excesiv de afectați emoțional” atunci când sunt separați de părinți, iar 44% nu pot sta liniștiți pe durata unei lecții.

De asemenea, personalul a raportat că 28% dintre elevi nu știu să folosească corect cărțile. De exemplu, încearcă să gliseze sau să atingă paginile ca pe un telefon sau o tabletă.

Profesorii petrec, în medie, 2,4 ore pe zi din timpul de predare pentru a răspunde nevoilor non-educaționale ale copiilor – 1,4 ore din acest timp pierdut sunt dedicate exclusiv pentru... sprijin la toaletă.

Trecerea de la rolul de educator la cel de îngrijitor afectează moralul personalului: 55% raportează un nivel crescut de stres, iar aproape 20% indică acest lucru drept motiv pentru plecarea din sistem.

Deși studiul s-a concentrat pe Regatul Unit, concluziile sunt valabile la nivel global. Părinții se confruntă tot mai des cu dificultăți în gestionarea tehnologiei, iar consumul excesiv de videoclipuri scurte (de pe platforme precum TikTok sau YouTube Shorts) afectează dezvoltarea atenției copiilor. Dacă un copil nu poate urmări un clip de 30 de secunde, îi va fi greu să rămână concentrat pe o poveste de 10 minute.

Creșterea costului vieții reprezintă un alt factor major: aproape jumătate dintre părinți și cadre didactice o indică drept cauză principală. Programul de muncă prelungit al părinților reduce timpul dedicat activităților esențiale pentru dezvoltarea copiilor, precum cititul sau deprinderea diverselor activităţi care duc la autonomie.

Dacă au mers sau nu la grădiniță este, de asemenea, foarte important. Copiii care beneficiază de educație timpurie dezvoltă mai bine independența și comunicarea, însă costurile tot mai ridicate și presiunea asupra serviciilor post-pandemie transformă accesul la grădiniță într-un privilegiu, nu într-o regulă.

C.S.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇