Ministerul Finanţelor a reuşit, pentru a doua oară, să ia un împrumut cu dobândă negativă, se laudă Dan Vîlceanu.
„Într-o perioadă în care tendinţa în piaţă este de creştere a dobânzilor, Ministerul Finanţelor a reuşit, pentru a doua oară, un împrumut cu dobândă negativă. Emisiunea de astăzi este în valoare de 176,25 milioane de euro la randamente mediu/maxim negative de -0,04/-0,01 şi scadenţă la 2,3 ani.
Anul trecut, Ministerul Finanţelor, sub conducerea lui Florin Cîţu, reuşea performanţa istorică de a realiza prima emisiune de titluri denominate în euro la dobândă negativă, iar acum am reuşit din nou. Acest lucru arată încrederea pe care investitorii o au în Guvern şi în programul de guvernare, iar pentru români înseamnă că nu lăsăm povara plăţii dobânzii acestui împrumut pe umerii lor”, a scris joi seara pe Facebook Dan Vîlceanu.
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 176,3 milioane de euro de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat cu cupon, cu o maturitate reziduală la 27 de luni, la un randament mediu negativ de -0,04% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
Valoarea nominală a emisiunii de joi a fost de 100 de milioane de euro, iar băncile au subscris 312,3 milioane de euro.
Citeşte şi: