Vice ANRE: Urmează facturi pe 5 luni la curent, după ce un mare furnizor nu a emis nimic din luna mai

Vice ANRE: Urmează facturi pe 5 luni la curent, după ce un mare furnizor nu a emis nimic din luna mai
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un mare furnizor de energie nu a emis facturile de 5 luni, aşa că unii consumatori se pot aştepta la sume uriaşe de plată, spune Zoltan Nagy-Bege, vicepreședinte ANRE.

În special, consumatorii care au avut un consum mare vor primi factura la energie pe cinci luni, spune oficialul ANRE la o conferinţă pe Energie, organizată de România Inteligentă.

"Un furnizor mare, nu-i dau numele, din luna mai nu a emis nicio factură la energia electrică pentru consumatorii care au avut un consum mediu de 300 kWh.

ADVERTISING

Din mai, unii dintre ei nu au primit nicio factură. Deci, probabil, vor plăti factura pentru cinci luni", a atras atenţia vicepreședintele ANRE, citat de Antena3.

Pe cei care sunt în această situaţie Zoltan Nagy-Bege îi sfătuieşte să ceară furnizorului eşalonarea la plată.

"Sfatul nostru este ca cei care vor avea probleme financiare din acest punct de vedere să se adreseze furnizorului şi să ceară o eşalonare. În plus, fiecare client are un cont şi poate face acolo o plată în avans", a explicat oficialul ANRE.

ADVERTISING

Pe de altă parte, Zoltan Nagy-Bege spune că, în ultimele 11 luni, au fost emise 10 acte normative, ordonanţe, modificări şi legi în energie care le îngreunează munca.

"Avem un val de petiţii la ANRE", a spus el, în cadrul conferinţei Rezerve de energie pentru iarnă şi resurse de independenţă energetică.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇