Un grup de firme din Coreea de Sud vrea să să investească la Termocentrala Mintia

Un grup de firme din Coreea de Sud vrea să să investească la Termocentrala Mintia

Grupul de firme din Coreea de Sud format din companiile AKEDA, Hyunday- Power Systems şi BKB intenţionează să cumpere şi să investească la Termocentrala Mintia, astfel încât producţia de energie electrică să aibă la bază grupuri pe gaz metan şi panouri fotovoltaice, anunţă Prefectura Judeţului Hunedoara.

”La sediul Instituţiei Prefectului – Judeţul Hunedoara a avut loc astăzi o întâlnire între prefectul Călin Petru Marian şi o delegaţie a unui consorţiu de firme sud coreene interesat în achiziţionarea Termocentralei Mintia. La discuţii au fost prezenţi subprefecţii Oana Andreea Biriş şi Lorincz Szell precum şi administratorul special al CEH, Cristian Roşu, împreună cu reprezentantul administratorului judiciar, Emil Gros. Grupul de firme din Coreea de Sud, format din companiile AKEDA, Hyunday- Power Systems şi BKB, intenţionează să cumpere şi să investească la Termocentrala Mintia, astfel încât producţia de energie electrică să aibă la bază grupuri pe gaz metan şi panouri fotovoltaice”, anunţă prefectura.

ADVERTISING

Au vizitat termocentrala

În acest sens, reprezentanţii consorţiului sud coreean au avut întâlniri oficiale la Ministerul Energiei după care au efectuat o vizită de informare tehnică la termocentrală. 

Firmele sud coreene sunt implicate în investiţii în energetică şi în alte ţări din Europa şi Asia, dar şi de pe alte continente.  

La întâlnirea de luni, prefectul Călin Petru Marian i-a informat pe investitori că judeţul Hunedoara dispune de forţă de muncă bine pregătită pentru producţia de energie iar resursa umană de care va fi nevoie poate fi folosită atât din cea existentă, cât şi dintre cei care se vor pregăti în şcoală, la nivel de învăţământ mediu şi superior.

ADVERTISING

De asemenea, prefectul judeţului Hunedoara a transmis delegaţiei din Coreea de Sud că va acorda tot sprijinul instituţional şi în acest caz, dar şi pentru alte eventuale investiţii în economia hunedoreană.  

„Pentru noi, sprijinirea investiţiilor în economia judeţului constituie o prioritate a activităţii şi este foarte important ca eventualele parteneriate economice să fie eficiente şi benefice pentru ambele părţi”, a declarat Călin Petru Marian, prefectul judeţului Hunedoara. 

INVESTITORI DIN COREEA DE SUD PENTRU TERMOCENTRALA MINTIA La sediul Instituției Prefectului – Județul Hunedoara...

Publicată de Instituția Prefectului - Județul Hunedoara pe Luni, 6 septembrie 2021

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇