• În conflictul USR-Cîțu, toată lumea pierde ceva: USR blazonul, PNL încrederea și scorul în sondaje, Cîțu viitorul politic, PSD starea de ambiguitate care-i permite să joace la două capete, Iohannis imaginea senină și celestă, AUR aparența incoruptibilității, domnul Orban puterea. Criza asta este un turnesol care scoate la lumină adevărata fața a actorilor politici. Criza asta este așa de murdără că orice participant va ieși maculat. Și toate astea pentru că domnul Cîțu nu știe nimic din arta negocierii și n-a avut vreme să citească și să conspecteze cu creionul chimic Arta războiului de Sun Tzu.
• Prin comportament prim-ministrul dovedește că a devenit un mic dictator. Felul cum s-a comportat în criză, felul cum a făcut campanie în PNL, felul cum a dat jos miniștri o dovedește fără tăgadă. Habar nu am dacă atitudinea asta a fost ceva latent sau dacă s-a format acum, de când se scaldă în otrava puterii. Dacă e o meteahnă veche dar stăpânită până la momentul actual, îmi pare rău să o spun, omul este un refulat. Dacă meteahna asta a dobândit-o acum, ea este fie o expresie a beției puterii, fie o expresie a neputinței de a controla lucrurile. Când situația scapă de sub control, dialogul și sfătuirea sunt soluțiile, dar, ca să ajungi la ele, ai nevoie de o cultură a comunicării, de o știință a lucrului sub presiune. Să dai cu barda este soluția cea mai la îndemână, dar cea mai proastă. Vorba aia, dacă vrei să vezi cum este un om, pune-l șef.
• Atacul de azi al Ioanei Mihăilă era unul normal, ea este un soldat al partidului și, dacă partidul atacă la baionetă, doamna s-a simțit datoare să participe și dânsa la război. Că s-a folosit nu de invective ci de cifre denotă cumva o reținere, denotă faptul că atacul nu i-a făcut nicio plăcere, iar faptul că nu a folosit cuvinte grele îi face cinste. Iar bietul domn Cîțu n-a găsit altceva de vorbit decât să-i ceară demisia. Jenant de-a dreptul răspunsul micului dictator. Totuși este aici o nuanță importantă: n-a demis-o pe doamna Mihăilă, lucru ce mă face să cred că s-a speriat și el de securea cu care a lovit în coaliție.
• Echipa câștigătoare a folosit forța în lupta din interiorul PNL pentru că războiul dus a fost după chipul și asemănarea competitorului ei. Acum folosește tertipuri scoase din panoplia domnului Orban ca să împiedice moțiunea AUR-USR. Lucru ce dovedește faptul că nici ei nu sunt mai breji decât tatăl camarilei peneliste de un an. Dacă va conduce așa avionul PNL, partidul nu va mai ateriza ci va cădea în bot, iar accidentul aviatic va distruge partidul. Faptul că nici Orban și mai ales nici Cîțu nu țin cont de asta este trist și tragic.
• Țara nu este primăria Sibiului și nu se poate conduce cu forța, cu diktat. Când nu ai la purtător gloanțe în pistol nu e bine să ieși la duel în strada mare. Iar dacă crezi că împingând partenerul de drum cu spatele la perete deții controlul asupra lui, e posibil să te înșeli. Toată dictatorimea lumii, roșie sau albastră, asta a făcut și a ajuns la lada de gunoi a istoriei. Îmi pare rău că trebuie să o spun, dar băiatul de mucava l-a tras pe domnul președinte într-un război prea mare pentru căciula dumnealui. Iar felul în care vorbește președintele dovedește că nici dumnealui nu știe cum să scoată castanele din foc. Încă o dată, dacă mai este nevoie, primul pas spre rezolvarea unei crize este să lași barda din mână și să-ți pui șezutul într-un lighean cu apă cu gheață.
• Îmi pare rău de domnul Ciolacu, criza asta provocată de Cîțu l-a prins nepregătit și nu prea îi lasă marjă de manevră. S-ar putea ca perioada de dulce lenevire în opoziție să se apropie de sfârșit, s-ar putea ca privitul la cotonogeala din coaliție împreună cu dedulcirea creșterii în sondaje să ajungă la capăt. Baletul acesta nu mai este folositor atunci când realitatea îți cere să tai coada pisicii. Dacă vrea ca PSD să nu piardă și el din această criză, domnul Ciolacu ar trebui să se hotărască să renunțe la tertipurile de cartier cu aruncatul pe piață al moțiunii proprii ca să discrediteze moțiunea USR. Ar trebui să o trimită în comisia senatului pe doamna Firea, cea supărată pe USR că i-a furat primăria Bucreștiului. De, totdeauna e greu la luat decizii, pentru simplul motiv că situația ori-ori îl pune pe politicianul dâmbovițean dincolo de situația sau-sau cu care el este obișnuit să jongleze.
• Nu mi-au plăcut fețele cortegiului lui Cîțu plimbat și arătat la lume pe străzile de la Timișoara. Avea Rareș Bogdan o figură pământie de parcă ar fi recunoscut în direct că premierul i-a înecat toate corăbiile. Pe măsura trecerii timpului probabil că echipa câștigătoare percepe corect adâncimea problemei în care a fost târâtă. Așa merg lucrurile când ești premier și vrei să îmbuci tu toate bucatele, există riscul ca flămândul să spargă blidele. Dar acum e târziu pentru echipa cîștigătoare, n-are încotro și trebuie să-l susțină pe Cîțu chiar dacă aceata i-a prilejuit o indigestie majoră, nu mai are vreme să înventeze alt candidat până la congres.
• Bietul Ludovic Orban nu știe ce să mai facă și nu găsește nimic mai bun decât să-l certe pe Cîțu cu vorbele vânturate prin presă de-a lungul și de-a latul ei. Șeful PNL dă impresia că a citit gazetele și le-a conspectat, dă impresia unui student aflat la examen care n-a digerat bine materia. Iar faptul că s-a aflat la cameră în seara când AUR și USR se împăunau avant la lettre că dau cu moțiunea în țară dovedește că a rămas fără soluții, că criza asta l-a prins descoperit. Să spui lucruri banale de genul „PNDL se putea aproba și fără criza aceasta” este cel puțin jenant. Mai bine adopta domnul Orban o poziție zeflemistă și superioară, cum uneori trata PSD și se îmbrăca în tăcere a la Iohannis ca să nu fie devoalat la neputințâ.
• În încheiere trebuie spus că meciul acesta de genul „cine clipește primul pierde” ar trebui mutat din paradigma asta. Soluția corectă ar fi un nou guvern, fără Cîțu, fără Orban, fără USR, dar asta nu se poate. Soluția practică ar fi ca cel ce a declanșat râzboiul să zicem că din nepricepere să-și asume greșeala și să plece. Sau ca miniștrii USR să nu mai iasă la declarații tehnice și plicticoase ci să plece din guvern. A făcut Dragnea nefăcuta cu detronarea propriilor miniștri pentru că el nu putea fi prim-ministru, nu este momentul acum ca domnul Iohannis, care nici el nu poate fi prim-ministru, să procedeze la fel.
Atfel, tot balamucul acesta trebuie privit cu detașare, nu trebuie să i se dea mai multă importanță decât unui frison acut de febră ce trebuie trăit ca să scăpăm de gripă.