Trump, ultimatum pentru China: Ridică tarifele de retorsiune sau se va confrunta cu taxe de 50% la exporturi

Trump, ultimatum pentru China: Ridică tarifele de retorsiune sau se va confrunta cu taxe de 50% la exporturi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Donald Trump a ameninţat luni că va creşte tarifele pentru importurile americane din China cu încă 50%, dacă Beijingul nu renunţă la tarifele de retorsiune asupra importurilor din SUA.

Într-o postare pe reţeaua de socializare Truth Social, Trump a dat Chinei timp până marţi pentru a-şi anula tarifele de 34%, impuse ca răspuns la tarifele ”reciproce” dezvăluite la Casa Albă săptămâna trecută, transmite CNBC.

Trump a mai scris că va anula toate discuţiile planificate cu China dacă acestea nu se conformează cererii sale.

Acţiunea Chinei a venit ”în pofida avertismentului meu” că orice ţară care va răzbuna împotriva noilor tarife americane ”va primi imediat tarife noi şi substanţial mai mari, peste cele stabilite iniţial”, a scris Trump.

"În plus, toate discuţiile cu China privind întâlnirile solicitate cu noi vor fi încheiate! Negocierile cu alte ţări, care au solicitat şi întâlniri, vor începe imediat. Vă mulţumim pentru atenţia acordată acestei chestiuni!", a arătat preşedintele american.

China a anunțat, vineri, că va impune tarife de 34% pentru toate importurile din Statele Unite începând cu data de 10 aprilie.

A fost prima mare putere a lumii care a anunțat măsuri împotriva războiului comercial început de Donald Trump.

China s-a ţinut astfel de promisiunea făcută anterior, de a răspunde cu egală măsură la războiul comercial global stârnit miercuri de către președintele american Donald Trump.

Trump a impus noi tarife de 34% pentru toate importurile de bunuri chinezești în Statele Unite, măsură care se preconizează că va cauza o resetare majoră a relațiilor și va agrava tensiunile comerciale între cele mai mari două economii din lume.

De la revenirea sa la putere în ianuarie, Trump impusese deja două tranșe de tarife suplimentare de 10% pentru toate importurile chinezești, măsură pe care Casa Albă a justificat-o ca necesară pentru a opri fluxul de fentanil ilicit din China către Statele Unite. Astfel, bunurile chinezești care ajung în SUA vor fi, efectiv, supuse unor tarife de 54%.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇