Toți rușii din fruntea Petrotel Lukoil Ploiești au fost demiși

Toți rușii din fruntea Petrotel Lukoil Ploiești au fost demiși
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Consiliul de Supraveghere al rafinăriei ploieştene Petrotel Lukoil, controlată de gigantul petrolier rus omonim, i-a înlocuit pe 4 dintre cei 5 membri ai directoratului, structura de conducere executivă a companiei.

Înlocuirile au fost decise cu două luni înainte de finalizarea mandatelor celor schimbaţi din funcţii.

Conform Profit.ro, au fost înlocuiţi din directorat ruşii Aleksei Kovalenko (director general executiv şi preşedinte al directoratului Petrotel Lukoil), Olga Kuzina (director economic şi financiar), Alexey Vointsev (director de livrări) şi Kuzma Oligov (director de personal).

ADVERTISING

Singurul membru al directoratului păstrat a fost românul Dan Dănulescu, numit director general executiv şi preşedinte al directoratului Petrotel Lukoil. El a rămas şi cu unica funcţie anterioară, cea de inginer-şef. Dănulescu lucrează la rafinăria Petrotel de aproape 20 de ani, respectiv din decembrie 2003. 

Ceilalţi membri noi, români, ai directoratului sunt Dorel Duţu (contabil-şef al Petrotel din anul 2001), Adrian Negoiţă (director de producţie, în companie din 2013) şi Ion Mura (director economic şi financiar, timp de 21 de ani director adjunct la Lukoil Republica Moldova, transferat în 2021 în România).

ADVERTISING

Cel de-al patrulea nume nou din directoratul Petrotel Lukoil este cel al ucraineanului Oleksii Bibik, care a fost numit director de resurse umane, el primind permis de şedere în România din partea autorităţilor de la Bucureşti.

El a deţinut mai multe funcţii, printre care şi cele de director HR şi director general adjunct al rafinăriei din Odesa a ruşilor, a patra cea mai mare din ţara vecină. Rafinăria a fost una dintre principalele ţinte ale unui atac masiv cu rachete al armatei ruse, în urmă cu un an.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇