Una dintre cele mai tehnologizate ferme din Europa se află chiar în România, în județul Vrancea, acolo unde Teofil Dascălu gestionează agricultura pe 4300 de hectare folosind inteligența artificială și informațiile statistice pentru a lua fecare decizie.
A automatizat integral sistemele și poate genera scenarii cu șapte ani în avans ceea ce, evident, reduce din riscuri și eficientizează costurile.
De fapt, agricultura de precizie pe care o practică are la bază doar măsurători exacte și nicio decizie nu e lăsată la voia întâmplării. Spre exemplu, folosind datele meteo de la Copernicus (programul european de monitorizare a planetei), calculează la începutul fiecărei perioade de vegetație rezerva umidității din sol pentru a o compara cu istoricul de precipitații din ultimii ani. Astfel, evaluează producția din acel an.
A inceput din timp, a strâns date, a eliminat eroarea umană iar sistemele de AI și-au perfecționat an de an scenariile, culminând cu anul 2020 când – datorită algoritmilor de predicție și a celor șapte stații meteo smart instalate pe terenurile sale – a evitat dezastrul provocat de secetă pentru majoritatea agricultorilor, cu o simplă asigurare încheiată din timp.
După ce a văzut ce înseamnă managementul fermei în SUA și Italia, concluzia sa a fost clară: agricultura are nevoie de mai mulți tineri, iar cei care au experiență în domeniu au datoria de a le da acces încă din școală la cele mai bune practici.
”Practic, asta este cheia”, spune Teofil Dascălu, fondatorul Frizon Group, într-un interviu acordat spotmedia.ro
Era pasionat de agricultură încă din adolescență, când visa să fie proprietar de teren. A studiat științele naturii și, mai departe, științe agricole. Chiar a fost șef de promoție la Universitatea de la Iași.
Mai departe, si-a modelat stilul de management în SUA și a aprofundat cunostințele la Universtatea Tuscia din Italia.
”Ceea ce s-a întâmplat în America mi-a creat focusul acela spre internship în cadrul fermei mele sau în cadrul companiei mele, ceea ce fac în prezent în mod constant. Acea experiență am perceput-o ca un moment de schimbare în optica vieții. Ca antreprenor trebuie să fii și cel care lucrează pe tractor și cel care face toate lucrurile și chestiunea aceea m-a determinat apoi să fac și eu același lucru. Și în prezent am programe de internship în fiecare an”, povestește antreprenorul.
Cum s-a născut businessul Frizon Group?
Am intrat în domeniu în 2010, când am încheiat masteratul în Italia. La o singură zi după, am venit aici în Vrancea – eu sunt din Iași – să lucrez pentru un grup de investitori din Olanda. Am lucrat cam trei ani pentru acel grup.
În 2013 mi-am dorit să fiu antreprenor. Am atras ceva capital de la câteva asociații din Olanda și am cumpărat o fermă micuță, undeva peste 300 și ceva de hectare. În 2015 am cumpărat fosta fermă la care am lucrat, iar în 2019 am cumpărat fosta fabrică de zahăr.
Ferma dumneavoastră este la această oră una dintre cele mai tehnologizate ferme din Europa. Cum ați investit, pas cu pas, ce soluții ați identificat la problemele cu care v-ați confruntat?
Chestiunea apare din primul moment, din prima iarnă în care am intrat în agricultură. Îmi aduc aminte că era o iarnă cu multă zăpadă și îmi aduc aminte că fertilizam cultura de grâu pe zăpadă și modalitatea de a merge drept cu tractorul era aceea de a avea un om pe un capăt de tarla și alt om pe alt capăt de tarla și acei doi oameni trebuiau să pășească același număr de pași astfel încât tractorul să se poată ghida după prezența lor pentru a merge drept.
Cam asta se întâmpla în 2010. Mie mi se pare asta de parcă ar fi acum 200 de ani, nu acum 13 ani.
Se întâmpla în agricultura anilor 2010 în România.
Și pentru a fertiliza aveai nevoie de doi oameni care stăteau momâie, un operator, un om care aducea îngrășământul în câmp și doi zilieri care să încarce, că era îngrășământ la saci mici.
Deci pentru o operațiune care astăzi se realizează cu un singur om, la momentul respectiv aveai nevoie de patru oameni. Și îmi aduc aminte că, într-o noapte din iarna respectivă, unuia dintre acei oameni care stăteau momâie a trebuit să-i fie amputat degetul pentru că degerase. Erau niște condiții crunte de lucru și mi s-a părut strigător la cer lucrul acesta.
Și într-o singură achiziție, îmi aduc aminte, de 100 de dolari, am luat de pe un site chinezesc un light bar, era un GPS care dacă se ducea prea mult în dreapta apărea roșu, dacă stătea pe linia care trebuia, apărea verde. Era o chestie foarte simplă, de 100 de dolari, care m-a ajutat pe mine și pe oamenii respectivi să facă treabă de om, nu de momâie.
Acela a fost primul pas care m-a determinat pe mine să tehnologizez, să digitalizez. Și acum, da, într-adevăr, suntem foarte avansați în chestiunea asta. Dar acela a fost momentul zero.
Cum v-ați dezvoltat și ce investiții ați mai făcut?
De la faptul că toate utilajele sunt 98% autonome, se întorc singure la capăt până la faptul că sunt senzori la nivelul secției de semănat pentru a măsura adâncimea de lucru, senzori de umiditate și de materie organică care determină atât densitatea seminței cât și adâncime și tot, până la faptul că erbicidăm variabil prin intermediul imaginilor satelitare cu rezoluție de 30 de centimetri. Din punctul ăsta de vedere suntem foarte avansați.
Dar toate lucrurile astea le-am pus într-o bază de date unde, de fapt, avem foarte mulți algoritmi pentru a interpreta statistic ceea ce facem în câmp și a nu mai lăsa lucrurile pe seama intuiției umane.
Cât ați investit în digitalizarea fermei în tot acest timp?
Oarecum toată lumea a investit în digitalizare doar că foarte mulți fermieri nu utilizează agricultura de precizie pe măsura utilajelor pe care le au în fermă. Cumva este impropriu spus că am investit doar în digitalizare.
Am investit în utilaje moderne care au capacități de a crea premise agriculturii de precizie. Sumele sunt destul de semnificative dar pe parcursul anilor sumele respective s-au returnat.
De fapt m-au ajutat pe mine să pot gestiona o fermă de de 4300 de hectare și o bază logistică de 30.000 de tone cu ce încărcătură avem cu doar 23 de oameni. Asta e concluzia digitalizării.
Ați apelat la fonduri europene? La bănci? Ce surse de finanțare v-ați găsit pentru tot ceea ce v-ați propus să faceți?
Fonduri europene am accesat doar pe partea de irigații pentru că acolo de fapt capitalul necesar este enorm. Ca să faci irigații de calitate își trebuie peste 6000 de euro pe hectar. Ori banii respectivi nu se duc pe terenurile tale, se duc pe terenurile aflate în arendă.
Din acest motiv am apelat la fonduri europene pe partea de irigații. Și în prezent poate reușim să accesăm ceva fonduri pe partea de energie solară și hidrogen.
Dar pe partea de utilaje nu am accesat pentru că la momentul respectiv când am început noi să investim nu era atât de apreciată agricultura de precizie, nu erau fonduri pentru chestiunea asta, nu pot să spun că am accesat pentru digitalizare, pentru agricultura de precizie sau pentru tehnologie fonduri europene. Pentru că în momentul respectiv nu erau destinate acele fonduri pentru chestiunea aceasta.
Ce relație ați dezvoltat cu băncile? Sunteți de părere că băncile sprijină afacerile din agricultură în România?
La început băncile nu doreau să finanțeze nici măcar achiziția de teren. Considerau că terenul agricol nu va avea niciodată valoare. Și imaginați-vă că asta se întâmpla acum 13 ani, nu acum 100 de ani. Acum 13 ani când terenul agricol îl cumpăram cu 350 de euro, iar acum e 12.000 de euro. La momentul respectiv nicio bancă nu considera că terenul are vreo valoare sau că va crește în valoare.
O chestie similară se întâmplă acum și pe partea de irigații. Orice credit bancar pentru agricultură ar trebui să fie însoțit de o componentă pentru irigații.
Dacă la început relația era una dificilă, pe parcursul anilor am lucrat cu foarte multe bănci, de la instituții financiare non-bancare până la aproape toate băncile de pe piață.
În prezent lucrez doar cu două bănci și pot să spun că acum există facilități extraordinare în ceea ce privește garanțiile de stat, de IMM invest și poți să-ți structurezi corespunzător împrumuturile sau creditele.
Orice activitate economică trebuie să fie însoțită de creditare bancară, asta e clar.
Ce planuri de investiții mai aveți?
În prezent continuăm partea de irigații, am instalat 34 de pivoți, adică avem o suprafață acoperită de 1500 de hectare dar sper ca în doi-trei ani să ajungem la 3500 ceea ce înseamnă vreo 70%-80% din suprafață să fie irigată prin pivoți, deci nu irigată prin tamburi sau alte treburi, ci prin mijloace moderne.
Și partea de energie, cum spuneam, partea de panouri solare și depozitarea energiei electrice în hidrogen.
Care este modelul de business pe care îl propuneți?
La acest moment suntem 80% dintr-un model de business bine cuantificat și bine înregistrat statistic.
Ce înseamnă modelul de business? Reprezintă acel magazin Kaufland din Focșani care arată la fel ca cel din București și funcționează și produce profit în același mod. În agricultură lucrul acesta nu se putea face pentru că era o variabilitate foarte mare de condiții climatice și condiții pedoclimatice locale.
Datorită faptului că în prezent totul se înregistrează și se cuanifică și se duce în diferite baze de date, până și activitatea fiecărei persoane este înregistrată, poți să creezi un model de business. Aici am lucrat noi foarte mult. Să creăm un model de business care aduce foarte mult la ceea ce mă refeream anterior, irigație și energie regenerabilă. Această celulă devine una profitabilă fără vreo influență managerială, fără input extraordinar de mare. Atunci poți spune că iei modelul de business de aici acolo, schimbi doar câțiva parametri pentru condițiile pedoclimatice respective.
Care este cea mai mare provocare a unui business în agricultură în România?
Să ai pasiunea mediului rural. Agricultura nu se poate face din oraș, trebuie să fii prezent acolo și cred că cei mai mulți oameni care lucrează în agricultură nu sunt foarte angrenați în chestiunea asta. Sau cei care sunt agrenați au o anumită vârstă și atunci poate provocarea cea mai mare pentru clasa de mijloc a agricultorilor în România este să fie atrași mai mulți tineri în agricultură. Din punctul meu de vedere provocarea asta va duce la o corecție a lucrurilor în agricultură și va însemna că vor fi ferme din ce în ce mai mari conduse, probabil, de companii, în momentul în care vor exista modele de business.
Cred că trăim momente de schimbare, în care clasa de mijloc a agricultorilor se micșorează și probabil va dispărea în viitorul apropiat. Asta va fi cea mai mare provocare pentru agricultura românească și pentru oamenii implicați din domeniu.
În aceste condiții, ce sfaturi ați avea pentru tinerii care vor să vă calce pe urme, să intre într-un business în agricultură?
Cea mai importantă chestiune este să știe de la o vârstă fragedă ce vor să facă. Orice tânăr, nu doar cei care vor să lucreze în agricultură, să știe de la o vârstă foarte fragedă ce vor să facă, să-și aleagă o pasiune. Să-și urmeze pasiunea ca profesie și apoi să-și dedice timpul pentru acea pasiune.
Cred că marea problemă a României este că tinerii nu știu decât la vârste foarte înaintate exact ce vor să facă. Și probabil nici la acea vârstă ei nu realizează ce vor să facă. Și cred că ăsta ar fi sfatul. Să-și aleagă ceva ce vor să facă tot restul vieții și să devină un hobby acel job.
Poate și școala românească ar trebui să contribuie la identificarea acestor direcții?
Mie mi s-a întâmplat chestiunea asta de la o vârstă destul de fragedă, am fost destul de focusat dar m-au ajutat foarte mult experiențele de tip practică sau internship. Cred că școala românească ar trebui reformată în sensul acesta. Și nu neapărat reformată, că există programe. Noi suntem una dintre singurele ferme din România care am semnat contracte de școală duală. Luăm clase dintr-a 9-a, de la școala profesională agricolă și îi ducem până în clasa a 11-a. Nu sunt foarte mulți implicați în aceste programe duale. Practic, asta este cheia în economiile capitaliste.