Synevo România, unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de diagnostic de laborator din România și Europa de Sud-Est, aniversează trei decenii de activitate. În acest interval compania s-a dezvoltat puternic organic, acoperind toate județele țării cu prezență în 77 de orașe și 23 de laboratoare, dintre care două laboratoare de diagnostic veterinar. Cel mai important centru de analize deținut este Laboratorul Central de Referință, hub medical pentru Europa de Sud-Est.
Investițiile totale alocate dezvoltării prezenței Synevo în România în cei 30 de ani de activitate depășesc 79 milioane de euro. La finalul anului 2023 unul din trei români din mediul urban utilizase servicii Synevo, iar patru din zece români și-au exprimat intenția de a accesa aceste servicii în 2024, potrivit unui studiu Kantar. Numărul de teste realizate la finalul anului 2023 depășește populația actuală a țării. Investițiile, inovațiile și calitatea serviciilor oferite de Synevo au condus la dezvoltarea unui brand cu atribute distincte, întâlnite la doar 3% dintre mărcile globale, conform Kantar.
„Încă din primii ani de pionierat în medicina de laborator am inovat și ne-am adaptat continuu pentru a răspunde nevoilor clienților, prin servicii de diagnostic și tehnologii avansate. Am beneficiat de expertiza colegilor din grupul Medicover și am dezvoltat teste complexe, unice în România. De asemenea, am investit în extinderea rețelei și dotarea cu cele mai bune echipamente de laborator, care permit echipelor medicale să își valorifice la maximum competențele profesionale. Această strategie asigură pacienților și medicilor acces constant la cele mai avansate soluții de diagnostic, caracterizate prin precizie și personalizare”, a declarat Laurențiu Luca, director general Synevo România și Europa de Sud-Est în cadrul diviziei de diagnostic a grupului suedez Medicover.
Printre inovațiile cele mai recente ale Synevo în România se numără recoltarea asistată de tehnologii cu realitate virtuală (VR), atât pentru copii cât și pentru adulți, serviciul de telemedicină pentru interpretarea rezultatelor, aplicația pentru programări CAS sau aplicația MySynevo pentru pacienți și medici, centru de recoltare mobil și serviciu de recoltare analize la domiciliu.
Laboratorul Central de Referință din Chiajna este cea mai mare unitate de analize medicale din Europa de Sud-Est, fiind dotat cu tehnologii de ultimă generație: un departament de histopatologie digitală, prima linie de analizoare complet integrate cu modul post-analitic și linie de microbiologie complet automatizată. Aici funcționează platforme robotizate în histopatologie și imunohistochimie (IHC), citologie cervicovaginală, microbiologie, genetică, etc.
O direcție importantă în strategia de dezvoltare a companiei constă în extinderea ofertei de teste genetice, o componentă cheie în portofoliul actual, cu peste 17.000 de teste genetice realizate anul trecut. Portofoliul de teste Synevo s-a diversificat continuu, ajungând la peste 2.000 de servicii, care acoperă toate ariile terapeutice.
Studii internaționale arată că peste 70% din diagnosticele medicale depind de testele de laborator clinic, având astfel un rol cheie pentru medicina prezentului și viitorului.
O parte importantă din echipa de management a Synevo România a contribuit la dezvoltarea diviziei de diagnostic a Medicover în întreaga Europă de Sud-Est. Astfel, trei manageri din echipa actuală Synevo România ocupă funcții de coordonare în șase piețe din regiune. De asemenea, lideri formați în România conduc operațiuni în piețe precum Bulgaria sau Moldova.
Compania a fost fondată în 1994 sub numele de Rombel Medical și a fost preluată de Medicover în 1997. Brandul Synevo a fost creat în 2004, în România, fiind apoi exportat si în alte țări din Europa. Echipa medicală s-a dezvoltat continuu, astăzi având peste 1.600 angajați. La finalul anului 2023, peste două milioane de clienți unici au apelat la un laborator sau centru de recoltare Synevo, efectuând peste 19,3 milioane de teste.
Despre Synevo România
Synevo este principalul furnizor de soluții de diagnostic de laborator din România, oferind peste 2.000 de tipuri de analize, de la teste uzuale și avansate, care acoperă întregul spectru, de la prevenție și diagnostic primar până la monitorizarea diverselor terapii și tratamente. La finalul anului 2023 rețeaua națională Synevo România număra 23 de laboratoare, inclusiv două laboratoare de analize veterinare și 176 de centre de recoltare, amplasate strategic și convenabil în 78 de localități. Peste 1.500 de angajați sunt dedicați să deservească mai mult de 2,1 milioane de clienți, efectuând anual peste 19,3 milioane de teste.
Cu aproape 30 de ani de experiență pe piață, Synevo România furnizează informații esențiale care sprijină medicii, unitățile medicale, companiile farmaceutice, cercetătorii și pacienții în luarea unor decizii informate și accelerează inovația prin accesul la platforme digitale ce oferă o experiență personalizată clienților.
Pentru mai multe detalii, vizitați www.synevo.ro
Synevo România face parte din Medicover, unul dintre liderii internaționali din domeniul serviciilor medicale și de diagnostic, companie fondată în 1995 și listată la Bursa Nasdaq Stockholm. www.medicover.com