Parlamentul European a adoptat miercuri seară o nouă legislație (pachetul de mobilitate) fără amendamente aplicabilă transportatorilor de marfă din UE. Acordul politic cu Consiliul a fost încheiat în decembrie 2019.
Regulile revizuite referitoare la detașarea șoferilor, perioadele de conducere și de repaus și o mai bună aplicare a normelor de cabotaj (adică transportul temporar de bunuri de către transportatori nerezidenți într-un stat membru) au scopul de a pune capăt denaturării concurenței în domeniu și de a oferi condiții mai bune pentru odihna șoferilor, potrivit unui comunicat al PE.
Condiții de lucru mai bune pentru șoferi
Noile reguli asigură condiții de odihnă mai bune pentru șoferi și le permit să petreacă mai mult timp acasă.
Companiile vor trebui să-și organizeze programele astfel încât șoferii angajați în transportul transfrontalier de mărfuri să se poată întoarce acasă la intervale regulate (la fiecare trei sau patru săptămâni, în funcție de calendarul de lucru).
Perioada de odihnă obligatorie de la sfârșitul săptămânii nu poate să fie petrecută în cabina camionului. Dacă perioada de odihnă nu este petrecută acasă, companiile trebuie să plătească cheltuielile de cazare ale șoferilor.
O concurență mai loială și combaterea practicilor ilegale
Tahografele vehiculelor vor fi folosite pentru a înregistra trecerea unei frontiere, ajutând astfel la combaterea fraudei. Pentru a evita cabotajul sistematic, va exista, de asemenea, o „perioadă de așteptare” de patru zile înainte de a putea efectua noi operațiuni de cabotaj în aceeași țară, cu același vehicul, arată aceeași directivă.
Pentru a combate utilizarea companiilor de tip „cutie poștală”, întreprinderile de transport rutier de marfă trebuie să poată demonstra că desfășoară o proporție semnificativă din activități în statul membru în care sunt înregistrate.
Noile reguli impun camioanelor să se întoarcă la centrul operațional al firmei la fiecare opt săptămâni.
Folosirea vehiculelor utilitare ușoare de peste 2,5 tone va trebui, de asemenea, să respecte normele Uniunii pentru operatorii de transport. De exemplu, vehiculele vor trebui echipate cu tahografe.
Reguli clare privind detașarea șoferilor pentru a asigura remunerații egale
Noile reguli vor crea un cadru juridic clar, care va evita abordări naționale diferite și va asigura remunerarea echitabilă a șoferilor. Regulile privind detașarea șoferilor se vor aplica cabotajului și operațiunilor de transport transfrontalier, cu excepția tranzitului, a operațiunilor bilaterale și a operațiunilor bilaterale cu două activități suplimentare de încărcare și/sau descărcare.
Următoarele etape
Regulile adoptate vor intra în vigoare după ce sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în săptămânile ce urmează.
Regulile referitoare la detașare se vor aplica la 18 luni de la intrarea în vigoare a legislației.
Regulile referitoare la timpul de odihnă, inclusiv la întoarcerea șoferilor, se vor aplica la 20 de zile după publicarea legislației.
Regulile referitoare la întoarcerea camioanelor și alte modificări referitoare la accesul la piață se vor aplica la 18 luni de la intrarea în vigoare a legislației privind accesul la piață.