România a primit cea mai mare delegație de investitori americani de până acum: Nu au cea mai mică îngrijorare legată de securitate

Eric Stewart: Preţurile la energie vor creşte, nu există nicio îndoială
România a primit cea mai mare delegație de investitori americani de până acum: Nu au cea mai mică îngrijorare legată de securitate
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Prețurile energiei vor crește, în urma războiului din Ucraina, după sancțiunile impuse Rusiei de țările occidentale, iar cel mai puternic impact se va vedea în Europa, nu în SUA, spune Eric Stewart, președintele Consiliului de Afaceri Româno-American (AMRO), care tocmai a condus cea mai mare delegație de multinaționale americane sosită vreodată în țara noastră.

Preţurile la energie vor creşte, nu există nicio îndoială în legătură cu asta, având în vedere că Rusia livrează în Europa o cantitate semnificativă de energie. Dar va depinde de cât de departe se va merge cu sancţiunile. Practic, am văzut doar începutul, pachetul preliminar de sancţiuni. Dacă Putin va fi şi mai agresiv, sancţiunile vor creşte.

ADVERTISING

Cred că impactul va fi cu siguranţă mai mare în Europa decât în Statele Unite. Nu există un volum foarte mare de investiţii bilaterale între Rusia şi SUA, nu va exista un impact foarte serios pentru noi. Cred că Londra va fi afectată în sistemul bancar, iar Germania, Ungaria şi alte câteva țări vor resimţi efecte în sistemul energetic”, a declarat Eric Stewart, într-un interviu realizat de Ramona Avramescu pentru TVR.

Cu toate acestea, el spune că România rămâne atractivă pentru investitori, în ciuda războiului de la frontiere.

ADVERTISING

„România este deschisă pentru afaceri. Misiunea de afaceri pe care am adus-o în această săptămână este cea mai mare cu care am venit vreodată în România. Sunt 17 mari companii americane multinaţionale. În precedenta au fost 13. Deci sunt 4 în plus acum, pentru că România este deschisă afacerilor. Companiile care sunt aici nu au nici măcar cea mai mică îngrijorare legată de siguranţă sau securitate. Sunt interesate mai mult să consolidăm aceste relaţii împreună", a declarat Eric Stewart.

Interviu cu Eric Stewart, preşedintele Consiliului de Afaceri Româno-American AMRO, la Tema Zilei

V.D.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇