Avem inflaţie în scădere în octombrie, dar alimentele s-au scumpit cu 20%

Avem inflaţie în scădere în octombrie, dar alimentele s-au scumpit cu 20%
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Scumpirile au continuat şi în octombrie, aşa cum am simţit cu toţii. Totuşi, rata inflaţiei a coborât un pic, până la 15,32%, de la 15,88% în septembrie.

Biziday arată că asta se întâmplă pentru că în octombrie 2021 prețurile au crescut mai mult, iar raportarea anuală se face la aceeași lună din anul precedent.

În schimb, alimentele au o scumpire accelerată, ajungând la 20,58%.

În ultima lună cel mai mult s-au scumpit zahărul (+11%), cartofii (+8%), ouăle (+6,6%), produsele de panificație (+2%) și cele lactate (între 2 și 4%).

ADVERTISING

Față de octombrie 2021, cartofii sunt cu 40% mai scumpi, la fel și uleiul, carnea s-a scumpit cu 16%, iar pâinea cu 25%.

Preţurile mărfurilor nealimentare au fost mai mari cu 14,37%, în timp ce serviciile au fost mai scumpe cu 8,31%, conform datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Banca Naţională a României menţiona, marţi, într-un comunicat de presă, că rata anuală a inflaţiei este aşteptată să mai crească temperat spre finele anului curent, iar apoi să intre pe o traiectorie descrescătoare graduală, ce coboară la nivelul de o cifră abia în 2024.

Fondul Monetar Internaţional a revizuit semnificativ în creştere estimările privind avansul preţurilor de consum în România atât pentru acest an, de la 9,3% până la 13,3%, cât mai ales pentru anul viitor, de la 4% până la 11%, arată cel mai nou raport "World Economic Outlook", publicat marţi de instituţia financiară internaţională.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇