Ministrul Mediului a lansat în consultare publică proiectul de hotărâre pentru aprobarea bugetului Administraţiei Fondului de Mediu (AFM) pe anul 2026. Programul Rabla pentru persoane fizice va avea anul acesta un buget de 300 de milioane de lei.
Anul acesta, persoanele fizice care vor primi finanţare prin Programul Rabla vor putea cumpăra doar maşini produse şi asamblate în Europa, a anunțat sâmbătă ministrul Mediului, Diana Buzoianu.
Ce mai prevede proiectul pentru bugetul AFM:
- 1,5 miliarde de lei vor fi alocate pentru proiecte de apă şi canalizare. "Ţinta anului 2026 este ca proiectele de mediu să nu mai fie percepute şi tratate separat de dezvoltarea locală”, a arătat Diana Buzoianu, sâmbătă, într-o postare pe Facebook.
- 400 de milioane de lei pentru program naţional de stocare cu baterii. ”Pentru 2026, punem un accent mai mare pe soluţiile de stocare (baterii), nu doar pe producţie. Răspundem astfel creşterii masive a numărului de prosumatori şi presiunii puse pe reţeaua naţională de distribuţie”, a explicat ministrul interimar al Mediului.
- 700 milioane de lei sunt direcţionate către programul de iluminat public. "Finanţăm proiecte de modernizare a localităţilor. Beneficiile imediate sunt clare: creşterea siguranţei în comunităţi şi reducerea cheltuielilor cu acest serviciu public. Administraţiile locale rămân, ca urmare a implementării proiectului, cu mai multe resurse pentru alte investiţii", a menţionat Buzoianu..
- 250 milioane lei sunt alocate către programul naţional de împăduriri. "În 2026 ţintim reconversia terenurilor neproductive, stabilizarea solurilor, reducerea riscului de deşertificare în anumite zone”, a exlicat ministrul Mediului.
ADVERTISING
Pe de altă parte, instalarea de panouri fotovoltaice nu va mai fi finanţată anul acesta prin Administraţia Fondului pentru Mediu, menționează TVR Info.
