Platforma Patria de Oriunde aniversează primul an: 2 din 3 clienți noi au deschis un depozit prin intermediul platformei

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Burak-Yildiran_CEO-PATRIA-BANK

Patria de Oriunde, platforma digitală a Patria Bank, care oferă persoanelor fizice posibilitatea de a accesa 100% digital serviciile și produsele financiare ale băncii, fără drumuri în unitățile teritoriale, aniversează un an de când a fost lansată pe piața din România. 

Cele mai populare produse financiare disponibile în cadrul Patria de Oriunde sunt depozitele în lei si euro. Astfel, în ultimele 12 luni, doi din trei clienți noi care au deschis un depozit la termen au optat pentru Patria de Oriunde, platforma devenind, într-un timp foarte scurt, principalul canal utilizat pentru crearea de depozite. Pe lângă aceste produse, clienții au ales și alte servicii și produse financiare, precum pachete de conturi curente, carduri și Internet & Mobile Banking.

ADVERTISING

Platforma Patria de Oriunde, accesibilă oricărui utilizator de Internet care dorește să acceseze un produs financiar, din orice loc, a câștigat o popularitate mare încă de la lansare. Astfel, în primul an, utilizatorii au beneficiat de avantajele platformei și au devenit clienții băncii. Aproximativ 70% au solicitat un depozit, iar 62% dintre aceștia au optat și pentru unul dintre pachetele de cont curent disponibile în oferta băncii.

”Platforma Patria de Oriunde este încă o dovadă că în Patria Bank accelerăm procesul de digitalizare a produselor oferite, demarat în urmă cu mai mulți ani, ca parte a strategiei noastre pe termen lung. Am creat Patria de Oriunde pentru a putea ajunge proactiv și în cel mai scurt timp la clienții noștri, indiferent unde s-ar afla aceștia, scutindu-i de drumurile în unitățile noastre teritoriale. Iar feedback-ul lor este pe măsură, astfel că, după primul an de funcționare, platforma a devenit populară în rândul clienților care își doresc soluții bancare rapide și la îndemână și canalul preferat al clienților care doresc să deschidă depozite. În continuare, vom dezvolta noi funcționalități digitale, pe care le vom pune la dispoziția clienților noștri”, a declarat Burak Yildiran, CEO Patria Bank.

ADVERTISING

În ultimii ani, Patria Bank a investit constant în dezvoltarea canalelor digitale, pentru a fi mai aproape de clienții săi și pentru a le oferi acces la produse financiare 100% digitale. În prezent, mai mult de jumătate dintre utilizatorii platformei Patria de Oriunde sunt din mediul urban, 44% au un venit net de minimum 4.500 lei, iar circa două treimi au vârste cuprinse între 30-55 ani. Mai mult, patru din cinci clienți au declarat ca își doresc să facă economii odată cu înscrierea în platformă. 

Patria Bank va continua procesul de digitalizare a produselor sale bancare în perioada următoare. Astfel, banca va lansa pe piață un nou canal de distribuție a creditului de consum negarantat pentru persoane fizice (clienți noi), 100% online prin intermediul platformei Patria de Oriunde și plănuiește extinderea produselor de economisire oferite prin includerea Contului de Economii în platformă, produs deja existent în unitățile teritoriale ale Patria Bank.

ADVERTISING

Despre Patria

Patria Bank este o bancă românească dedicată creșterii gradului de bancarizare în România și susținerii antreprenorilor și afacerilor locale. Listată la Bursa de Valori București, Patria Bank are o prezență fizică națională și oferă produse și servicii bancare de bază 100% online tuturor românilor, oriunde      s-ar afla aceștia. Grupul Patria Bank are ca acționar majoritar Fondul de Investiții Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity ai cărui principali investitori sunt BERD (Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiții, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiții), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW) și BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre).