Camera Deputaților a adoptat miercuri, în unanimitate, Legea prosumatorilor – un act normativ care modifică regimul juridic al micilor producători de energie verde.
Legea permite, pentru prima dată, compensarea între locuri de consum diferite, deținute de aceeași persoană, facilitând astfel un acces mai larg la beneficiile energiei regenerabile și reducerea costurilor cu electricitatea pentru gospodării și instituții publice.
Proiectul, susținut în plen de fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, aduce o serie de modificări importante la Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012.
Camera Deputaților a fost for decizional, iar legea urmează să fie trimisă spre promulgare, după ce anterior fusese reexaminată la cererea președintelui României.
Ce prevede noua lege
Una dintre cele mai importante modificări este posibilitatea ca energia produsă în exces la un loc de consum (de exemplu, o casă cu panouri fotovoltaice) să fie compensată cu energia consumată la altă adresă (de exemplu, un apartament), cu condiția ca ambele să aibă același furnizor și să fie racordate la același operator de distribuție.
Această prevedere se aplică doar dacă producerea energiei nu este activitatea principală a prosumatorului.
De asemenea, legea aduce următoarele modificări esențiale:
- Extinderea definiției prosumatorului, care poate acum stoca energie și vinde direct unui alt consumator racordat la aceeași instalație.
- Creșterea limitei de putere instalată pentru care se poate solicita compensare cantitativă, de la 200 kW la 400 kW.
- Prosumatorii care au centrale de până la 900 kW nu vor plăti dezechilibrele cauzate în rețea.
- Definirea mai clară a compensării cantitative și a condițiilor în care aceasta se aplică lunar.
În forma adoptată, se precizează și modul în care se face facturarea de către furnizor, precum și detalii privind valoarea energiei livrate și prețurile aplicate, conform reglementărilor ANRE.
Ce spun susținătorii legii
Sebastian Burduja a declarat că legea este un pas crucial pentru viitorul energiei în România și o recunoaștere a rolului important pe care prosumatorii îl joacă în sistemul energetic. Potrivit acestuia, în prezent există aproximativ 250.000 de prosumatori, cu o capacitate totală instalată de aproape 3.000 MW, echivalentul a patru reactoare nucleare.
„Prosumatorii sunt cei mai mari investitori în energie din ultimii cinci ani. Este un sistem descentralizat, digitalizat și decarbonizat. Legea le permite acum să-și compenseze mai multe locuri de consum și să contribuie la independența energetică a României”, a declarat deputatul PNL, citat de Mediafax.
Și alți parlamentari au salutat adoptarea legii. Deputatul USR Cezar Drăgoescu a subliniat că aceasta vine să repare nedreptăți din trecut și să reducă birocrația care i-a descurajat pe mulți investitori individuali.
Adrian Câciu (PSD) a spus că legea „face dreptate pentru prosumatori” și creează condițiile pentru valorificarea energiei produse în beneficiul economiei naționale. UDMR, prin deputatul Bende Sandor, a remarcat că legea este rezultatul unui parcurs legislativ dificil, dar necesar, transmite Agerpres.
După reexaminarea cerută de președintele României, Parlamentul a adoptat forma finală a legii. Urmează ca aceasta să fie promulgată și publicată în Monitorul Oficial pentru a putea intra în vigoare.