O nouă încercare de fiscalizare a bacșișurilor. Cum va funcționa de data aceasta?

O nouă încercare de fiscalizare a bacșișurilor. Cum va funcționa de data aceasta?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Agenții economici din domeniul ospitalității (HoReCa) aplică, din 2023, noi reguli fiscale. Este vorba, pe de o parte, de impozitarea activității, fiind eliminat impozitul specific, iar pe de altă parte, de impozitarea bacșișului prin reflectarea în bonul fiscal a sumelor oferite de clienți. Conform celor mai recente reglementări, aceste sume vor fi trecute pe nota de plată, distribuite angajaților și impozitate conform reglementărilor în vigoare.

Legiferarea bacșișului este o măsură cerută intens de reprezentanții domeniului HoReCa, iar dezbaterile au durat câțiva ani, trecând prin mai multe forme. După abrogarea prevederilor care reglementau modul de definire, înregistrare și fiscalizare a bacșișului, cuprinse în OUG nr. 15/2018, acest subiect a rămas suspendat. Totuși, interes există și din partea autorităților, având în vedere estimările privind sumele plătite și, respectiv, încasate sub formă de bacșiș, care ar fi cuprinse între 750 de milioane și 1,5 miliarde de lei, și, deci, nefiscalizate.

ADVERTISING

Cui se aplică noile reglementări?

Reglementările cu privire la evidențierea bacșișului au fost introduse prin modificarea legislației privind utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale și se aplică operatorilor economici care desfășoară activități corespunzătoare codurilor CAEN 5610 – Restaurante și 5630 – Baruri și alte activități de servire a băuturilor. Nu este specificat ce se întâmplă în cazul altor activități unde se practică bacșișul (spre exemplu în domeniul serviciilor de înfrumusețare, masaj etc.).

Pe de altă parte, în cazul livrărilor de bunuri la domiciliu, înscrierea bacșișului pe bon este opțională, probabil pentru că bacșișul remunerează o servire. De aici apare întrebarea dacă și pentru celelalte activități, care nu sunt direct menționate în legislație, înscrierea bacșișului pe bon este opțională.

ADVERTISING

Aspecte practice referitoare la plata și impozitarea bacșișului

Bacșișul va fi evidențiat ca linie distinctă, indiferent de modalitatea de încasare (cash sau card). În prealabil, clientul va primi o notă de plată prin care i se va oferi ocazia să opteze pentru nivelul bacșișului oferit. Acesta poate fi cuprins între 0 și 15% din valoarea consumației, dar există și posibilitatea înscrierii unei valori absolute în lei, dacă clientul optează pentru această variantă. 

În cazul în care se solicită emiterea unei facturi, de exemplu pentru deducerea drept cheltuială de protocol, bacșișul va fi, de asemenea, înscris distinct pe acest document. În mod normal, bacșișul va putea fi dedus și doar în baza bonului fiscal, dacă nu s-a optat pentru emiterea unei facturi, deși nu este clar specificat acest lucru. 

ADVERTISING

Bacșișul nu va constitui venit la nivelul operatorilor economici din domeniul HoReCa, ci va fi distribuit integral către angajați, în baza unei evidențe nominale și a unui regulament intern stabilit de angajator. Totodată, sumele aferente bacșișului rămân în afara sferei de TVA.

Prin adoptarea acestor reglementări, România se aliniază la regulile practicate de mai multe țări din Uniunea Europeană. Unele dintre acestea, însă, au oferit o serie de facilități fiscale jucătorilor din industria ospitalității, pentru susținerea salariaților pe perioada pandemiei. Spre exemplu, Franța a renunțat la taxarea bacșișului până la 31 decembrie 2023, iar Italia a micșorat impozitul pe venit aplicabil bacșișului la 5%. În plus, în ambele cazuri există anumite plafoane de la care se aplică impozitarea bacșișului. 

În concluzie, fiscalizarea bacșișului în HoReCa este o măsură binevenită, care aduce mai multă transparență în domeniu, însă mai rămân o serie de aspecte practice care trebuie lămurite de autorități, astfel încât agenții economici care derulează activități în care se practică acordarea unor recompense de acest gen să se poată conforma la reglementările care îi vizează.

Material de opinie de Camelia Malahov, Director, și Andreea Vlad, Manager, Taxe Directe, Deloitte România

Camelia Malahov, Andreea Vlad, Deloitte
Foti: Camelia Malahov, Director | Andreea Vlad, Manager, Taxe Directe, Deloitte România

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇