O companie din Petroșani, premiată la cel mai important târg de infrastructură aeroportuară din lume

O companie din Petroșani, premiată la cel mai important târg de infrastructură aeroportuară din lume

O companie din Petroşani a fost premiată pentru cel mai bun produs la categoria „GSE – ground suport equipment„, în cadrul celui mai important târg de infrastructură aeroportuară din lume, desfăşurat la Munchen.

Produsul se numeşte Polaris 2.0 şi este un sistem de balizaj portabil pentru pistele de aterizare-decolare, acesta fiind realizat în urma unui proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

Târgul a avut loc săptămâna trecută, iar sistemul de lămpi pentru aeroporturi şi aerodromuri a fost apreciat de juriul Inter Airoport Innovation Awards datorită inovaţiilor sale, se arată într-un comunicat remis de Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Vest.

„Sistemul are o autonomie ridicată datorită bateriei proprii care poate fi completată, la nevoie, şi de una adiţională. Are versatilitate, pentru că funcţia lămpii se poate schimba în funcţie de necesităţile tehnice, iar comunicarea şi controlul lui pot fi făcute de la distanţă, atât prin radio, cât şi prin tehnologia Internet of Things.

ADVERTISING

Cu ajutorul acestei reţele, putem face inclusiv mentenanţa acestui sistem chiar de la noi, din Petroşani, iar dacă e nevoie de o piesă de schimb, o putem trimite imediat.

Signalight- Polaris 2.0 Portable Airfield Lighting System

O altă inovaţie apreciată de juriu a fost faptul că sistemul nostru a inclus o serie de elemente tangibile magnetice care fac balizele să fie reutilizabile în cazul trecerii peste ele, fără ca asta să afecteze în vreun fel aparatele de zbor", a declarat Adrian Apostu, unul dintre acţionarii Electro Max, compania care a creat sistemul.

Înregistrat la OSIM în toamna aceasta, Polaris 2.0 a fost dezvoltat printr-un proiect pilot finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, în valoare de 1,27 milioane de lei, dintre care 964.000 de lei sunt fonduri nerambursabile.

În cadrul acestui proiect a fost achiziţionată linia pilot de fabricaţie a produsului, iar acesta poate fi realizat în serie. De altfel, în urma premiului câştigat la Munchen, mai multe aeroporturi din lume şi-au manifestat intenţia de a achiziţiona sistemul de la compania din Petroşani, se precizează în comunicatul ADR Vest.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇