O bancă americană ne dă peste 3 miliarde de dolari pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă

O bancă americană ne dă peste 3 miliarde de dolari pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă

Banca americană Exim Bank se oferă să împrumute României peste 3 miliarde de dolari, pentru construirea reactoarelor 3 și 4 ale centralei de la Cernavodă.

Potrivit premierului Nicolae Ciucă, România face paşi importanţi către independenţa sa energetică, printr-o tehnologie curată.

”Astăzi, la Conferinţa ONU privind schimbările climatice, a fost îndeplinită o etapă importantă pentru construirea reactoarelor 3 şi 4 ale Centralei nuclearoelectrice de la Cernavodă.

Banca de Export-Import a Statelor Unite ale Americii s-a angajat să finanţeze cu 50 milioane de dolari faza a doua, de lucrări preliminare construcţiei celor două reactoare, şi cu 3 miliarde de dolari cea de-a treia fază, de realizare propriu-zisă a proiectului”, spune premierul, citat de News.ro.

ADVERTISING

La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că avem nevoie de securitate energetică, dar ea este posibilă doar dacă există disponibilitate energetică.

”Avem nevoie de securitate energetică, dar securitatea energetică este posibilă numai dacă există disponibilitate energetică. Iar noi, în România, avem o ambiţie în plus şi acest lucru este important pentru români, pentru companiile din România”, a spus preşedintele.

Şeful statului a arătat că ”este o nouă abordare pentru a ne asigura că avem suficientă energie, pentru a dovedi că suntem independenţi energetic şi pentru a arăta că ştim cum să realizăm tranziţia verde, pentru că regenerabilele şi nuclearul împreună vor face posibilă renunţarea la combustibilii fosili”.

ADVERTISING

Însă, spune Nicolae Ciucă, acest împrumut asigură aproximativ o treime din suma necesară construirii celor două reactoare de la Cernavodă, restul urmând a fi asigurat prin alte linii de finanţare.

Proiectul unităţilor 3 şi 4 este structurat în trei faze:

  • prima fază – etapa pregătitoare – va fi finalizată până la sfârşitul primului trimestru al anului viitor,
  • a doua fază, a lucrărilor preliminare, va fi demarată în martie/aprilie 2023 şi va fi finalizată în trimestrul al treilea din 2025,
  • faza a treia, de construcţie efectivă a celor două reactoare, se va încheia în 2030.
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇