La zece ani după ce angajamentul lui Mario Draghi, că va face „orice este nevoie” pentru a salva moneda euro, Italia se află din nou în mijlocul unei crize a datoriilor. Dar premierul demisionar, fost șef al Băncii Centrale Europene, s-ar putea să nu mai reușească să o rezolve de data aceasta.
Situația din țara peninsulară nu arată prea bine nici pe plan politic. Draghi și-a dat demisia, joi seara, din funcția de prim-ministru, după ce guvernul pe care îl conduce a pierdut sprijinul unuia dintre partenerii din coaliția de guvernare, însă președintele Sergio Mattarella a respins-o. Acesta i-a cerut lui Draghi să revină în Parlament pentru a verifica dacă mai are sau nu majoritate, într-o încercare de a evita o criză de lungă durată în Italia și alegeri anticipate.
DATORIA PUBLICĂ APASĂ GREU
Reuters notează că, la fel ca în urmă cu un deceniu, investitorii se întreabă dacă unele țări din zona euro își pot continua să-și gestioneze datoriile publice, care au crescut în timpul pandemiei și devin din ce în ce mai costisitoare de refinanțat, în vreme ce BCE se pregătește să majoreze ratele dobânzilor.
O situație particulară se află în Italia. Randamentul titlurilor de stat pe 10 ani ale acestei țări a crescut până la 3,5 la sută, iar diferența față de randamentul obligațiunilor germane, de referință în Europa, a ajuns la 2,27 de puncte procentuale, fiind de două ori mai mare decât la începutul anului. Asta înseamnă că Italia este percepută ca o țară din ce în ce mai nesigură pentru investiții.
„Lucrurile pur și simplu s-au înrăutățit”, a spus Dirk Schumacher, economist la Natixis, pentru sursa citată.
Draghi, în vârstă de 74 de ani, a fost supranumit „Super Mario” pentru modul în care a gestionat precedenta criză financiară. Însă în timpul mandatului său de premier al Italiei, costurile împrumuturilor au crescut vertiginos în ultimele luni. "Acest lucru arată că nu pot fi un scut împotriva tuturor evenimentelor. Sunt o ființă umană, așa că astfel de lucruri se pot întâmpla", a spus Draghi în urmă cu ceva vreme.
Ideea este că o eventuală prăbușire a economiei Italiei poate doborî restul periferiei zonei euro, deoarece datoria sa de 2,5 trilioane de euro este de două ori mai mare decât cea a Spaniei, Portugaliei, Irlandei și Greciei la un loc, iar țara este prea mare pentru a putea fi salvată printr-un program din partea instituțiilor financiare internaționale.
În urmă cu zece ani, Draghi era președintele BCE, iar mesajul său de atunci, conform căruia BCE va face „tot ce este nevoie” pentru a salva moneda euro (care însemna de fapt cumpărarea obligațiunilor țărilor cu probleme) a rămas în istorie.
Declarația aceea are efecte până în ziua de astăzi și menține piețele relativ calme, în așteptarea unei decizii a BCE care să stopeze creșterea costurilor îndatorării, inclusiv printr-o nouă schemă de cumpărare de obligațiuni. Totuși, aceasta ar putea fi doar o soluție de moment, deoarece Italia trebuie să-i convingă pe investitori că poate rezista după aceea de una singură.
ITALIA A PERFORMAT SLAB ÎN CEEA CE PRIVEȘTE CREȘTEREA ECONOMICĂ
Mai mult, Italia a avut parte de două decenii în care economia a mers cu frâna de mână trasă, iar situația fiscală nu este cauza, ci consecința acestei slăbiciuni, a spus Moritz Kraemer, economist șef la LBBW, pentru sursa citată.
Italia nu s-a confruntat cu bula imobiliară care a generat criza financiară din 2008, iar problemele sale bugetare nu au fost la fel de severe ca ale celorlalte patru țări care au trecut prin criza datoriilor acum mai bine de un deceniu - Spania, Portugalia, Irlanda și Grecia. Deci, Roma nu a fost nevoită să apeleze la sprijin financiar din partea troicii formate din Fondul Monetar Internațional, Banca Centrală Europeană și Comisia Europeană, situație pe care ar putea să o regrete acum.
Asta pentru că sub presiunea creditorilor internaționali, Portugalia și-a rezolvat problemele bugetare, Spania și Irlanda și-au curățat sectorul bancar, iar Grecia a reformat sectorul pensiilor și piața muncii. Reformele au permis acestor țări să-și reia creșterea economică.
„Pentru Spania, Portugalia și Grecia a fost foarte rentabil să aibă parte de asistență financiară internațională”, a spus Holger Schmieding, economist la Berenberg, pentru sursa citată.
Însă Italia nu a făcut suficient pentru a-și impulsiona creșterea economică, în ciuda unor modificări în sistemul de pensii, pe piața muncii și, sub conducerea lui Dragi, în sistemul de justiție. Cum ritmul reformelor a fost prea lent, țara plătește acum cea mai mare dobândă la împrumuturi, după Grecia, țară care a intrat de două ori în incapacitate de plată în ultimul deceniu și încă este plasată în categoria nerecomandată pentru investiții. De asemenea, retorica anti-euro persistentă din partea unor partide de dreapta îi ține și pe investitori în șah.
SUPER MARIO NU PREA MAI ARE OPȚIUNI
Anterior, din postura de șef al BCE, Draghi a subliniat în mod regulat importanța reformelor fiscale și a altor reforme din partea guvernelor. Însă, în calitate de premier al Italiei, el a fost nevoit să-și petreacă o mare parte din timp fiind mediator între partide cu opinii foarte diferite asupra politicii economice, ceea ce înseamnă că nu au fost rezolvate unele chestiuni controversate care țin de reforma fiscală și a pensiilor.
Cu o coaliție de guvernare șubrezită și perspectiva organizării alegerilor generale cel mai târziu în primăvara lui 2023, șansele ca „Super Mario” să schimbe lucrurile sunt mici. Asta deși premierul a finalizat Planul Național de Redresare și Reziliență în valoare de aproape 200 de miliarde de euro și a asigurat un început solid pentru implementarea sutelor de proiecte și inițiative. Acestea sunt însă modificări la scară mică, iar multe dintre ele au ca termen de îndeplinire finalul anului 2025.
Banii, care provin din granturi și împrumuturi ieftine, ar putea reprezenta un colac de salvare pentru Italia, dacă va fi nevoie să-și restrângă bugetul. Însă bilanțul țării în ceea ce privește utilizarea fondurilor europene este dezastruos. A reușit să cheltuiască doar jumătate din fondurile puse la dispoziție în ultimul exercițiu bugetar, având a doua cea mai mică absorbție după Spania.
DECENII PIERDUTE
În prezent, PIB-ul Italiei pe cap de locuitor este mai mic decât în urmă cu 20 de ani, când era doar cu puțin sub cel al Franței și Germaniei. De asemenea, toate celelalte țări europene au crescut în această perioadă, cu excepția Greciei, care însă tot a performat mai bine decât Italia.
În același timp, productivitatea Italiei, adică cât de mult produce economia într-o oră sau pentru un euro investit, a încetat să crească în anii 1990 - și de atunci se află pe o pantă descendentă.
În spate se ascund o serie întreagă de probleme, printre care îmbătrânirea rapidă a populației, forța de muncă slab calificată, birocrația, sistemul de justiție lent și disfuncțional, precum și subfinanțarea cronică din educație, infrastructură și noi tehnologii. Reuters arată că, într-adevăr multe țări din zona euro au unele dintre aceste probleme - dar niciuna nu le are pe toate.
Unii economiști - inclusiv profesorul de la Chicago Booth School of Business, Luigi Zingales - spun că Italia a ratat, în esență, revoluția digitală și dau vina pe ceea ce ei numesc „boala antreprenorilor italieni”, care aleg să păstreze o afacere mică în familie decât să o dezvolte cu ajutorul investitorilor externi, mai arată Reuters.
Prin aderarea la euro, Italia a pierdut și soluția rapidă de a-și putea devaloriza moneda - un truc care a ajutat industria italiană să prospere timp de decenii, reducând exporturile sale.
„Am ales modelul de creștere greșit în anii 1980”, a spus Francesco Saraceno, profesor de economie la Universitatea Luiss din Roma și Sciences-Po din Paris, pentru sursa citată. „Pentru a răspunde globalizării, am încercat să concuram cu piețele emergente prin reducerea costurilor, în loc să urmăm exemplul german de a investi în producție de calitate superioară”, concluzionează acesta.