India, al doilea producător de grâu din lume, interzice exporturile și adâncește criza creată de război

India, al doilea producător de grâu din lume, interzice exporturile și adâncește criza creată de război

India a anunţat sâmbătă că interzice exporturile de grâu, la numai câteva zile după ce preconiza un nivel record al livrărilor anul acesta.

Măsura luată din cauza caniculei care a afectat recolta ar putea duce la o scumpire a grâului pe plan mondial, după ce piaţa internă a înregistrat deja cotaţii fără precedent, până la 322,71 dolari tona.

Un dealer din New Delhi a apreciat că producţia naţională va fi anul acesta de 100 de milioane de tone, sub aşteptări, iar achiziţiile de grâu ale guvernului indian au scăzut cu peste 50%.

Achizitorii internaţionali contau pe exporturile din India, al doilea mare producător de grâu din lume, deoarece resursele din zona Mării Negre au scăzut puternic în urma invaziei ruse în Ucraina.

Înainte de interdicţie, India conta pe exportul a 10 milioane de tone de grâu în anul fiscal început la 1 aprilie.

Guvernul de la New Delhi a anunţat că vor fi permise doar exporturile în baza unor scrisori de credit deja emise şi cele contractate deja.

ADVERTISING

Contractele de export încheiate înainte de emiterea decretului pot fi onorate, deoarece măsura se referă doar la exporturile viitoare.

Acestea pot fi făcute doar cu permisiunea specială a New Delhi, care va decide de la caz la caz să aprobe cererile altor ţări "pentru a le asigura securitatea alimentară".

Ziua 80 de război în Ucraina - desfăşurarea evenimentelor

Liderii G7 critică India

Miniştrii agriculturii din G7 au criticat sâmbătă decizia Indiei, spunând că aceasta "nu va face decât să exacerbeze criza" în aprovizionarea cu cereale.

''Dacă toată lumea începe să impună astfel de restricţii la export sau chiar să închidă pieţele, acest lucru nu va face decât să agraveze criza şi aceasta va afecta şi India şi pe fermierii săi", a declarat ministrul german al agriculturii, Cem Ozdemir, după o întâlnire cu omologii săi la Stuttgart.

''Facem apel la India să îşi asume responsabilităţile care îi revin în calitate de membru al G20", a adăugat el ca reacţie la anunţul făcut de New Delhi.

''Ne-am pronunţat împotriva restricţiilor la export şi solicităm menţinerea pieţelor deschise", a declarat Ozdemir.

ADVERTISING

Lansată la 24 februarie, ofensiva militară rusă perturbă grav activitatea agricolă în zona rurală a Ucrainei, care, înainte de invazie, era al patrulea exportator mondial de porumb şi pe cale să devină al treilea exportator de grâu.

Din cauza blocadei din porturile ţării, aproximativ 20 de tone de cereale aşteaptă în silozuri să fie exportate, iar recolta din acest an este în pericol.

Miniştrii agriculturii reuniţi la Stuttgart au "recomandat" ca această problemă să fie ridicată la reuniunea G7 a şefilor de stat şi de guvern din iunie, unde India va fi prezentă în calitate de invitat.

Invazia Rusiei în Ucraina va exacerba fragilitatea ţărilor care depind în mare măsură de exporturile de cereale sau de îngrăşăminte ruseşti şi ucrainene, în special în Africa, unde insecuritatea alimentară este deja la un nivel record din cauza conflictelor, a crizelor climatice şi a şocurilor economice.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇