Guvernul vrea să garanteze 100% din valoarea voucherelor de turism oferite ca alternativă la returnarea banilor

Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA) propune garantarea în pondere de 100% a voucherelor oferite turiştilor ca alternativă la rambursare, aferente călătoriilor anulate în contextul pandemiei COVID-19.

Ministerul a prezentat, în şedinţa de guvern de joi, 24 septembrie, în primă lectură, OUG privind instituirea a două scheme de ajutor de stat, sub formă de garanţii şi sub formă de granturi, destinate sprijinirii operatorilor economici din turism.

ADVERTISING

Proiectul de act normativ prevede, astfel, garantarea de către statul român în pondere de 100% a voucherelor oferite turiştilor de către agenţiile de turism şi structurile turistice cu funcţiuni de cazare, ca alternativă la rambursările în numerar aferente călătoriilor anulate, în cazul insovenţei emitenţilor voucherelor.

În egală măsură, se doreşte acoperirea primelor de garantare datorate de beneficiarii schemei de ajutor de stat pentru garantarea voucherelor oferite turiştilor, ca alternativă la rambursările pentru pachetele turistice şi serviciile unice de călătorie, anulate în contextul pandemiei COVID-19.

ADVERTISING

Cele două scheme de ajutor de stat vor avea o durată limitată, până la 31 decembrie 2020. Prin urmare, vor fi garantate doar voucherele emise până la această dată, indiferent de durata lor de valabilitate.

Măsurile de sprijin propuse vor intra în vigoare doar după aprobarea Comisiei Europene. 

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇